Gheorghe Tadici, manager HC Zalău: „Sunt multe jucătoare în Liga Naţională care aşteaptă doar ziua în care li se alimentează cardul”

Handbal Club Zalău traversează una dintre cele mai bune perioade din ultimii ani, formaţia condusă de Gheorghe Tadici situându-se pe locul patru în acest moment în Liga Naţională, la o lungime în spatele formaţiei SCM Craiova. Jucătoarele zălăuane au terminat prima parte a campionatului pe poziţia a treia, loc pe care ar putea reveni luni seara, în cazul unei victorii împotriva Coronei Braşov.
Clasarea echipei zălăuane între cele mai bune patru formaţii din handbalul feminin românesc le dă dreptul iubitorilor „sportului pe semicerc” din judeţ să se gândească, din nou, la cupele europene. 2011 – 2012 a fost ultimul sezon în care HC Zalău a evoluat într-o competiţie europeană, echipa condusă de Tadici ajungând până în finala Cupei EHF, unde a fost învinsă de Lada Togliatti, formaţie antrenată la acea vreme de cunoscutul tehnician, Evgheni Trefilov.
Am discutat cu tehnicianul zălăuan despre şansele unei reveniri într-o cupă europeană, despre prezentul şi viitorul handbalului feminin românesc, despre Legea Euducaţiei Fizice şi Sportului, dar şi despre modul cum tratează tinerii sportul de masă şi cel de performanţă.

„Cu bugetul clubului CSM Bucureşti, s-ar obţine aceleaşi performanţe şi la Zalău”

Reporter: Sunteţi mulţumit de ce a realizat echipa în turul campionatului?
Gheorghe Tadici: A fost un tur de campionat foarte bun, cu o prestaţie bună din partea fetelor, chiar şi în ultimele două jocuri din tur, care s-au disputat în acest an, mă refer la cele cu CSM Bistriţa şi Unirea Slobozia. Meciurile cu CSM Bucureşti, aşa cum am mai spus, nu prea ar trebui luate în considerare, pentru că este greu să emiţi pretenţii în faţa unei „multinaţionale” alcătuită din vârfurile a şase echipe naţionale, cărora li se adaugă foste sau actuale componente ale naţionalei ţării noastre. Cu toate acestea, pot spune că am evoluat bine timp de 35 – 40 de minute în faţa CSM-ului, după care, a intervenit o stare de oboseală în rândul fetelor noastre. Noi am avut un efectiv redus la Bucureşti, iar la CSM nu se vede nicio diferenţă între titulare şi rezerve. Vorbim despre o echipă cu jucătoare foarte valoroase, plătite pe măsură, cu bani „grei”. Probabil, bugetul total al echipelor situate pe locurile 2 – 7 nu este cât al celor de la CSM Bucureşti. Am spus-o mereu, nu ştiu care este identitatea acestei echipe cu 12 handbaliste străine din 16 jucătoare. Nu mi se pare un lucru normal, pentru că nu ajută cu aproape nimic echipa naţională. Echipa naţională nu poate fi formată decât din jucătoare pe care le dă campionatul intern şi două, trei care evoluează în campionatele din străinătate. Însă, şi dintre acestea, cu excepţia Cristinei Neagu, sunt jucătoare de valori apropiate şi în Liga Naţională.
Reporter: Cum comentaţi faptul că în ultimii ani, Liga Naţională are o favorită certă, iar celelalte echipe se luptă pentru locurile 2 – 14?
G.T.: Şi Oltchimul, şi Braşovul, şi Baia Mare în ultimii ani, aşa cum este şi CSM Bucureşti acum, au beneficiat de bugete foarte mari, iar cu un astfel de buget, probabil s-ar realiza aceleaşi performanţe şi la Zalău, şi la Cluj sau în alte zone unde există echipă de Ligă Naţională. Aceste jucătoare din Suedia, din Danemarca, din Croaţia, din Franţa sau din alte zone, nu vin în România pentru că le place atât de mult această ţară ori de ochii frumoşi ai cuiva, ci vin pentru banii care li se oferă, iar pe undeva e normal să se întâmple aşa. Este o perioadă „El Dorado” în România, fiindcă noi ne permitem astfel de lucruri, pentru că avem o economie foarte bună. Nu am agreeat o astfel de strategie nici când eram antrenor la echipa naţională, nici acum, pentru că, din punct de vedere economic, România este acolo unde este în Uniunea Europeană şi nu cred că este o normalitate ca un club să-şi permită un asemenea „lux”. Cu atât mai mult mă deranjează acest lucru, cu cât banii proveniţi sunt de la bugetele locale, situaţii care atrag apoi pedepse pentru întreg sportul românesc, fiindcă s-a discutat şi se discută în continuare problema finanţării de la bugetele locale. Dacă nu s-ar întâmpla aşa, tot sportul din România ar fi în colaps în câţiva ani, o situaţie care, probabil nici în două cicluri olimpice nu ar mai putea fi remediată. Am propus şi cred că ar fi o normalitate dacă, din bugetele locale s-ar stabili o grilă salarială care poate fi acordată, iar tu ca preşedinte sau conducător vremelinic, dacă vrei să ieşi cu ceva în faţă, fă-o pe munca ta, adu bani privaţi la club şi atunci poţi să le dai jucătoarelor şi 20 de mii de euro într-o lună. Este inadmisibil să dai din banul public salarii lunare de 8, chiar 10 mii de euro.

„Tineretul de astăzi nu poate fi comparat sub nicio formă cu cel din perioada anilor ’90”

Rep.: Cum vi se pare Lege a Educaţiei Fizice şi Sportului?
G.T.: Ne învrâtim în jurul degetului de 25 de ani. Nu reuşim să venim cu nişte lucruri concrete. Fiecare ministru sau secretar de stat, cum vin la putere, schimbă ce a făcut cel dinainte, indiferent că a făcut bine sau rău, iar atâta timp cât nu ai o strategie care să aibă continuitate, rezultate nu pot fi spectaculoase, nici măcar pozivite. Tineretul de astăzi nu poate fi comprat sub nici o formă cu cel din perioada anilor ’90 şi este clar că trebuie făcut ceva pentru a readuce tinerii pe terenul de sport şi pentru a creşete o generaţie cât mai sănătoasă. Sunt mari probleme din acest punct de vedere, începând de la elevii claselor primare. Dacă intri în curtea unei şcoli, nu prea îţi vine să crezi că vezi nişte fete de clasa a XI-a sau a XII-a care vor deveni mame peste câţiva ani sau nişte băieţi care vor fi nevoiţi să muncească în societate pentru a-şi câştiga existenţa. Problema trebuie rezolvată la nivel de ministere, nu pe plan local. Şi şcoala se făcea altfel în vremea mea, aveam şi profesori mai bine pregătiţi, iar diplomele nu se obţineau aşa cum se obţin astăzi în multe cazuri. Calităţile mentale ale tinerilor nu se dezvoltă stând pe facebook sau pe calculator. Este o inteligenţă emoţională. După cum se ştie, şi procentul de 42 la sută, rezultat în urma studiilor care s-au făcut la nivel de Uniune Europeană în legătură cu analfabetismul acesta emoţional, este elocvent pentru România. Urmează Bulgaria, cu 17 sau 18 la sută, după care, toate celelalte ţări au între 3 şi 4 la sută. Este un decalaj extraordinar de mare, însă, văd că nu deranjează pe nimeni acest lucru.
Rep.: Putem spune că este o problemă şi la nivel de familie, venită din partea părinţilor?
G.T.: Absolut, fiindcă elevii îşi petrec majoritatea timpului liber în familie. Vă pot da multe exemple de părinţi care le pun copiilor mâncarea pe masă, iar alături le aşează telefonul sau tableta. În opinia mea, este o „crimă” faţă de propriul copil, pentru că, nu vreau să dezvolt ce înseamnă să mănânci, dar, de fapt, să nu ştii ce faci. Sunt, însă, persoane specializate care se ocupă de problema tinerei generaţii, cu care cred că aţi putea dezbate mai în amănunt acest subiect.

„Dacă nu ai grijă de baza piramidei handbalului, nu vei avea niciodată un vârf de valoare”

Rep.: Arată mai bine handbalul românesc cu Alexandru Dedu la conducere?
G.T.: La toate nivelele, o spun deschis, chiar dacă voi fi judecat, s-a îmbunătăţit partea de pretenţii financiare, iar cu munca, mai puţin. Domnul Dedu părea că este bine intenţionat la început. Nu îl acuz şi nu îl judec nici acum, dar se întâmplă prea multe lucruri, iar dânsul spune peste tot, chiar şi la emisiuni, că se ocupă doar de echipele de seniori şi de senioare. Ori, asta înseamnă că piramida este întoarsă cu vârful în jos. Dacă nu ai grijă de bază, nu ai cum să ai un vârf valoros de piramidă, lucru valabil în orice domeniu. Vă dau un exemplu din societate: au dispărut şcolile profesionale, iar astăzi găsim tot mai puţini meseriaşi. Cei mai pricepuţi au peste 45 – 50 de ani. Pregătirea este foarte precară la copii şi juniori. Toţi antrenorii tineri vor să antreneze doar la nivel de Ligă Naţională, dacă s-ar putea chiar la loturile naţionale. Nimeni nu vrea să meargă la copii şi începători, unde se face o muncă titanică şi se învaţă „meseria”. Mulţi jucători care au terminat cariera în urmă cu zece ani, au avut rezultate modeste în primii ani de antrenorat, după care au renunţat. Lucrurile merg din inerţie o vreme, după care, apare munca, iar atunci încep şi problemele. Domnul Dedu a recunoscut aportul lui Tadici, că l-aş fi tras de mânecă, însă, tot ceea ce i-am spus a fost în cadrul organizat. Şi eu mi-aş dorit ca tinerii să promoveze cât mai repede, dar fără expertiză, nu ai cum. Majoritatea văd, însă, doar partea materială. Sigur că, în societate au existat şi există valori, dar noi discutăm de marea masă a antrenorilor.
Echipa naţională a obţinut până acum nişte medalii cu jucătoare care erau şi în 2005, şi în 2007, şi în 2008 la Olimpiada de la Beijing, care au avut parte de o pregătire normală începând de la junioare. Selecţia este continuă, ca în orice domeniu şi trebuie să ai grijă de „anticameră”. De aceea spuneam şi de acea bază a piramidei. M-a surprins în urmă cu puţin timp un personaj din Federaţie, care spunea că-şi doreşte ca mulţi jucători de valoare din România să plece, pentru a lăsa locul celor tineri. Adică, să plece românii, ca să vină românii, o chestie cât se poate de aberantă.
Calitatea handbalului a scăzut la nivel european şi mondial, nu doar în România. De altfel, a scăzut calitatea în multe discipline sportive, fiindcă jucătorii şi jucătoarele care sunt promovate la nivel de seniori nu au valoarea pe care au avut-o cele cu care s-au obţinut medalii până în urmă cu câţiva ani.

„Selecţia la echipa naţională nu se face cu buletinul în mână”

Rep.: Pe când preconizaţi o nouă convocare la echipa naţională de la HC Zalău?
G.T.: După cum ştiţi, avem o echipă tânără, alcătuită doar din jucătoare românce. Chiar jucătoarele o spun că vin la Zalău pentru că îşi doresc să crească în valoare în doar câţiva ani. Avem nenumărate astfel de exemple în Liga Naţională, cu jucătoare care au stat la Zalău 4, 5 sau 6 ani, au fost promovate la echipa naţională după o muncă foarte grea, iar după ce au plecat de la acest club nu au mai fost convocate atât de de. Printre ultimele exemple este şi Diana Puiu, care a fost convocată cât timp a evoluat la Zalău, apoi a intrat într-un con de umbră.
Avem acum o pleiadă de jucătoare care, în opinia mea, puteau fi convocate la echipa naţională chiar şi pentru ciclul olimpic care a trecut. Trei sau patru dintre ele puteau fi convocate pentru Trofeul Carpaţi din luna noiembrie. Începând din acest an, cred că putem avea o serie de jucătoare convocate la echipa naţională, fie că vorbim de două, de trei sau de patru. Nu vreau să le nomimalizez, dar cred că cele la care mă gândesc au valoare de lotul naţional. Cred că şi ele îşi doresc să facă pasul spre echipa naţională, deoarece, odată ajunse acolo, intră în atenţia cluburilor mari din Europa, care plătesc foarte bine. Din punctul meu de vedere, şi cred că am dreptul să-mi dau cu părerea la experienţa pe care o am, chiar şi în ciclul olimpic anterior, au fost convocate câteva jucătoare care mai puteau să aştepte. Nu vreau să acuz pe nimeni, dar, selecţia la echipa naţională nu se face cu buletinul în mână, se face pe valoare. Nu înseamnă că o jucătoare de la o echipă aflată pe locul 8 sau 9, care este golgeteră în campionat, are valoare de naţională. Sunt anumiţi oameni care sunt interesaţi câte goluri a dat o anumită jucătoare într-un meci, iar dacă a dat cele mai multe, înseamnă că a fost cea mai bună, nu contează că şapte din zece au fost înscrise din aruncări de la şapte metri sau pe contraatac.
Este cât se poate de normal ca antrenorii echipei naţionale să se uite spre o echipă de pe locul trei, în ideea în care despre echipa de pe primul loc nu putem vorbi prea mult când ne referim la echipa naţională. Fondul de jucătoare din România este foarte restrâns, iar nivelul campionatului nu creşte dacă o jucătoare se mută de la o echipă la alta. Creşte atunci când fondul de jucătoare este mare şi îi dă bătăi de cap selecţionerului când trebuie să facă selecţia. Ca jucătoare, dacă nu ai spus nimic până la 24 de ani, e greu să mai realizezi ceva în perioada următoare. Sunt jucătoare în Liga Naţională care vin la antrenamente doar pentru a face act de prezenţă, aşteptând ziua în care li se alimentează cardul.
Rep.: Aţi transferat de curând o campioană mondială de tineret, Dana Abed-Kader? Cum s-a integrat în echipă?
G.T.: Se integrează greu, fiindcă, după ce a terminat junioratul, a fost promovată de Cetate Deva, o echipă unde bazele şi performanţa nu s-au dezvoltat pe nişte principii „sănătoase”. Nu a avut un volum mare de muncă şi, ca să vă dau un exemplu, de când a venit la Zalău, a făcut mai multe antrenamente în sala de forţă decât a făcut la Deva în decurs de un an şi jumătate. Abed Kader este o jucătoare cu calităţi, dar trebuie să muncească foarte mult pentru a face faţă la nivel de senioare şi pentru a spera la echipa naţională. Am răbdare cu ea, fiindcă nu se poate face nimic peste noapte şi sper să fi înţeles ce aşteptări am din partea ei. Nu ştiu dacă postul de pivot este cel mai potrivit pentru ea, în schimb, cred că poate fi o bună extremă, fiindcă are viteză sau un bun centru. Are probleme, însă, pe faza de apărare, începând de la repliere până la ceea ce înseamnă apărare împotriva atacului poziţional.

„Claudia Constantinescu va fi „transferul” verii la HC Zalău”

Rep.: Care este situaţia Claudiei Constantinescu?
G.T.: Claudia Constantinescu se află într-o perioadă de recuperare după operaţia pe care a avut-o la umăr, iar pregătirea decurge bine. Perioada minimă de recuperare este de cinci luni, deci nu putem trece peste anumite etape. Din discuţia pe care am purtat-o cu ea, Claudia constantinescu va fi „transferul” verii la HC Zalău. Nu o voi lăsa să facă pregătire cu mingea la o intensitate ridicată decât spre finalul lunii mai.
Rep: A revenit la antrenamente şi portarul Mihaela Cheţa Foltic. Sunt şanse să revină în poartă încă din acest sezon?
G.T.: După cum ştiţi cu toţii, Mihaela Cheţa Foltic a născut, iar jucătoarele care urmează să devină mame se mai pregătesc până prin luna a treia, chiar a patra de sarcină. Georgiana Ciuciulete a revenit pe teren după numai două luni de la naştere, însă, în cazul handbalistei Cheţa Foltic, a trecut o perioadă mai lungă de timp din cauza unui surplus de greutate. Iniţial, am crezut că va putea reveni o dată cu începerea returului, dar va trebui să mai aşteptăm. În cazul ei, vom lua o decizie în perioada următoare, pentru că trebuie să semnăm şi o prelungire de contract.
Rep.: Locul trei pe care s-a situat echipa la finalul turului îi determină pe iubitorii handbalului din judeţ să spere la o nouă calificare în cupele europene. Ne putem gândi la un astfel de obiectiv la finalul campionatului?
G.T.: Întotdeauna există speranţe, însă, ceea ce ne propunem noi îşi propun şi alţii. Lupta pentru locurile trei – patru este acerbă. Sunt şase, şapte echipe cu obiectiv declarat de cupe europene. Deocamdată, la Zalău nu am vorbit despre cupele europene în acest sezon, iar o decizie finală vom lua după ce ne vom consluta cu finanţatorii şi cu acţionarii. Simpla prezenţă într-o cupă europeană nu cred că este benefică pentru un club. Treci de un tur sau de două tururi şi cheltui aproximativ 35 – 40 de mii de euro, bani cu care poţi efectua cel puţin trei cantonamente. Nu suntem un judeţ cu un potenţial financiar atât ridicat, încât să ne permitem să ne batem cu echipe din Craiova, Braşov sau Brăila, dar vom face tot ce depinde de noi pentru a-i mulţumii pe cei care ne susţin şi sunt alături de noi la fiecare meci.
sursa foto: prosport.ro