Gheorghe Tadici: „Mă aşteptam la o replică mai puternică din partea Romanului”

HC Zalău a debutat cu dreptul în returul Ligii Naţionale de handbal feminin şi este la a şasea victorie consecutivă, dintre care, trei au fost obţinute în campionatul inter, iar celelalte trei, în cupele europene. Echipa condusă de Gheorghe Tadici a dispus joi seara, pe teren propriu, cu scorul de 25 – 18 (10 – 8) de CSM Roman, formaţie condusă de Dumitru Muşi.
Zălăuancele au avut un început ezitant de meci, ratând o serie de ocazii, unele dintre ele, din situaţie de „unu la unu”. HC Zalău a marcat primul gol al meciului abia în minutul opt, când tabela arăta 2 – 0 pentru romaşcane. Scorul a devenit egal după un sfert de oră, 3 – 3, dar Romanul a trecut din nou în avantaj. A fost ultima dată când oaspetele au condus pe tabelă. Echipa lui Tadici a înscris de patru ori consecutiv, ducând scorul de 7 – 4 în minutul 22. După prima jumătate de oră, diferenţa pe tabelă era de numai două goluri, dar, în partea a doua, echipa a avut o evoluţie mai bună pe faza de apărare, iar Paula Vişan a fost, din nou, exemplară în poartă. Handbalistele zălăuane s-au desprins pentru prima dată la şapte goluri în minutul 48, 20 – 13, diferenţă înregistrată şi la finalul partidei.
„Aveam nevoie de victorie ca de aer, pentru că orice punct este foarte important în economia clasamentului. Fetele au început mai prost acest joc, dar şi-au revenit la timp. Din minutul 14, echipa a început să joace cam ceea ce trebuie. Paula a fost şi astăzi handbalista exponenţială a echipei, a apărat şi câteva aruncări de la de la şapte metri, dar şi aruncări de „unu la unu”. Aş putea spune că Paula a fost 55 – 60 la sută din echipă. Este adevărat că au existat şi o serie de greşeli din partea fetelor, dar în repriza a doua am jucat mult mai bine şi, din punctul meu de vedere, plusul de pregătire fizică, pe fondul căreia se rezolvă şi partea tehnico-tactică, şi-a spus cuvântul. Mă aşteptam la o replică mai puternică din partea Romanului, dar şi evoluţia Paulei le-a dat planurile peste cap. Ne-am apărat foarte bine în repriza a doua. Acum trebuie să ne recuperăm cât mai bine pentru jocul cu Larvik”, a declarat Gheorghe Tadici.
În urma victoriei, handbalistele zălăuane se menţin pe poziţia a cincea în Liga Naţională, cu 25 de puncte, iar CSM Roman rămâne pe locul nouă, cu 18 puncte.
HC Zalău: Paula Vişan, Raluca Kelemen – Roxana Rob (9), Ana Maria Dragut (6), Dana Abed Kader (3), Larisa Tamaş (3), Valentina Panici (2), Raluca Irimia (1), Diana Nichitean (1), Cristiana Nica, Claudia Constantinescu, Ana Ciolan şi Andrada Trif. Manager: Gheorghe Tadici. Antrenor secund: Elena Tadici.
CSM Roman: Viktoryia Tymoshenkova, Andreea Polocoşer – Jasna Toskovic (8), Alexandra Iovănescu (3), Carmen Stoleru (3), Anamaria Iuganu (2), Ana Sousa de Deespirito (1), Ionela Dinu, Loredana Vârtic şi Mihaela Stănescu. Antrenor: Dumitru Muşi
Rezultatele complete din prima etapă a returului: CSM Bucureşti – HCM Slobozia 35 – 13, CSM Slatina – Rapid Bucureşti 29 – 23, „U” Cluj – Măgura Cisnădie 23 – 28, Dunărea Brăila – Danubius Galaţi 20 – 19, HCM Râmnicu Vâlcea – Corona Braşov 30 – 25, CSM Bistriţa – SCM Craiova 28 – 28 şi HC Zalău – CSM Roman 25 – 18.
Clasament:
1. CSM Bucureşti 15 15 0 0 476 – 319 45p
2. HCM Râmnicu Vâlcea 14 11 0 3 363 – 311 33p
3. Măgura Cisnădie 14 9 1 4 358 – 327 28p
4. SCM Craiova 13 8 3 2 348 – 298 27p
5. HC Zalău 14 8 1 5 352 – 333 25p
6. CSM Bistriţa 14 7 1 6 373 – 379 22p
7. Corona Braşov 14 7 0 7 356 – 353 21p
8. Dunărea Brăila 13 6 1 6 287 – 304 19p
9. CSM Roman 15 6 0 9 369 – 387 18p
10. Danubius Galaţi 14 4 0 10 264 – 319 12p
11. „U” Cluj 14 3 2 9 353 – 387 11p
12. HCM Slobozia 14 3 1 10 305 – 377 10p
13. Rapid Bucureşti 14 3 0 11 341 – 414 9p
14. CSM Slatina 14 2 2 10 321 – 358 8p

Leave a Comment