Gheorghe Tadici, luat în colimator de Federaţia Română de Handbal

Handbalul românesc merge ceas. Atât de bine merge încât, brusc şi dintr-o dată, pe oficialii Federaţiei Române de Handbal pare să nu-i mai îngrijoreze locurile modeste pe care naţionalele ţării noastre le ocupă în ultimii ani la turneele finale de Campionate Europene sau Mondiale, ci par mai preocupaţi de comportamentul fostului selecţioner, Gheorghe Tadici. Antrenorul cu cele mai mari realizări din handbalul feminin românesc se simte vânat de oficialii FRH, acest lucru afirmându-l după suspendarea primită în luna septembrie (8 etape de suspendare şi amendă de 1.000 de lei). Ulterior, suspendarea i-a fost redusă la jumătate. Decizia Comisiei de Disciplină a venit după sesizarea făcută de către preşedintele FRH, Alexandru Dedu, la fel cum s-a întâmplat şi după meciul pe care Zalăul l-a câştigat pe teren propriu cu SCM Râmnicu Vâlcea, în cadrul ultimei etape din acest an. O fază din cadrul acelei partide, în care Tadici a avut un dialog mai dur cu jucătoarea Alexandra Vrabie, prinzând-o de braţ şi cerându-i explicaţii pentru jocul prestat şi pentru eliminarea primită, a apărut după câteva zile de la acel meci pe reţelele de socializare.

Comisia de Disciplină a analizat cazul, în urma unui memoriu făcut tot de către preşedintelui Dedu, sancţionându-l pe fostul selecţioner cu o suspendare de şase etape şi cu o amendă de 4.000 de lei.

„Acest scandal s-a creat din partea unor oameni frustraţi, care au o problemă cu mine. Dacă Vâlcea ar fi câştigat la Zalău, totul ar fi fost frumos şi nu ar fi apărut acest scandal în presă. Cei de la Vâlcea au crezut că ne vom preda şi vom fi victime sigure dacă au jucătoare cu salarii de peste 7000 de euro lunar. Uite că nu a fost aşa şi am câştigat cu 11 jucătoare sub 23 de ani. Dar acest lucru nimeni nu îl vede. Nimeni nu vede că de la Zalău răsar jucătoare care pleacă la alte echipe pe contracte de patru, cinci ori mai mari. Ultimul exemplu e Alexandra Dindiligan, care a plecat la CSM Bucureşti datorită mie. Am chemat-o şi i-am spus că este o şansă mare pentru ea şi că merită să profite”, a declarat Tadici în presa centrală.

Nu o dată s-a spus despre Gheorghe Tadici că este un antrenor dur, însă la fel de dur a fost şi în 2005 când a câştigat argintul mondial – cel mai bun rezultat pentru handbalul românesc din ultimii aproape 50 de ani (în ‘73 s-a câştigat ultima dată argint mondial); la fel de dur a fost şi când a obţinut calificarea la Olimpiadă şi tot un antrenor dur a fost şi când a obţinut cu Oltchimul cele mai bune performanţe din istoria clubului. Din păcate,nu este prima dată când arătăm că nu ştim să ne apreciem şi să ne preţuim valorile, ci mai degrabă încercăm să le umbrim performanţele şi relizările, scoţând în evidenţă doar partea goală a paharului, chiar dacă este incomparabil mai mică decât partea plină.

Din păcate, ne preocupă soarta unor antrenori care, aşa duri şi exigenţi, chiar colerici uneori, au făcut mult pentru handbalul românesc, în loc să găsim soluţii clare pentru a redresa acest sport care, la fel ca altele din România, a luat-o de mult la vale. Dacă în urmă cu 10, 20 de ani ne preocupa culoarea medaliei pe care urma să o obţină naţionala feminină la un turneu final de „Europene” sau „Mondiale”, astăzi suntem satisfăcuţi cu o simplă calificare la aceste competiţii şi vorbim despre o clasare între primele 10 echipe – departe, mult prea departe de o medalie.

În urmă cu câţiva ani, antrenorul rus, Evgheni Trefilov, cel care este considerat un monstru sacru al handbalului mondial, preciza într-un interviu: „Se poate spune că sunt un antrenor de tip sovietic. Tot timpul am fost de părere că trebuie să fii mână de fier pentru a menţine disciplină la echipă. Pentru foarte mulţi tineri, cuvântul sovietic are oarecum un gust amar, dar pentru cei din generaţia mea este ceva de mare mândrie în ţara mea”.