Fotbalişti şi culturişti din România şi-au dat întâlnire la Zalău pentru a-l ajuta pe Arnold Schlachter

Personalităţi din lumea fotbalului şi a culturismului românesc au ţinut să fie duminică alături de Arnold Schlachter, la evenimentul caritabil organizat în Sala Sporturilor “Gheorghe Tadici”.

Peste 500 de spectatori au ţinut să-i vadă “pe viu” pe foştii internaţionali Mirel Rădoi, Adrian Mihalcea, Jean Vlădoiu, Lucian Sânmărtean şi Miodrag Belodedici, ultimul fiind singurul fotbalist român câştigător a două Cupe ale Campionilor cu două echipe diferite.

Alături de Federaţia Română de Fotbal, la organizarea acestui eveniment a contribuit şi Federaţia Română de Culturism, iar la eveniment a fost prezent şi preşedintele Gabriel Toncean.

În cadrul evenimentului a avut loc un turneu de minifotbal cu echipe locale de copii, demonstraţii de culturism şi fitness, iar momentul mult aşteptat a fost partida de fotbal dintre echipa FRF, la care au evoluat şi foştii internaţionali şi echipa FRC, în componenţa căreia s-au regăsit culturişti dar şi personalităţi locale care au contribuit la buna organizare şi desfăşurare a evenimentului.

“De fiecare data când avem posibilitatea să fim prezenţi la astfel de evenimente, venim cu mare plăcere, iar uneori chiar încercăm să ne facem programul în aşa fel încât să ajungem la ele”, a declarant Mirel Rădoi, antrenorul naţionale de fotbal-tineret a României.

La finalul partidei de fotbal a avut loc o licitaţie de tricouri, banii strânşi fiind donaţi pentru fostul culturist.

Reamintim că Arni a fost diagnosticat în luna februarie cu tumoare cancerigenă agresivă invazivă, fiindu-i afectate corzile vocale, laringele, faringele, traheele şi esofagul, necesitând reconstrucţie de esofag.

 

Leave a Comment