După o carieră impresionantă de sportiv, fostul pugilist, Virgil Meleg, a decis în urmă cu zece ani să-şi înfiinţeze propriul club de box, Box Club MLG, pentru a le împărtăşi tinerilor din tainele acestui sport. La scurt timp a avut participanţi la competiţii naţionale, chiar şi medaliaţi, iar acum a venit rândul să dea o mână de ajutor şi antrenorilor loturilor naţionale. La Cupei României ce a avut loc în urmă cu o săptămână la Zalău, Dorel Simion, antrenorul lotului naţional de juniori, a purtat o discuţie cu virgil Meleg, prin care i-a cerut acestuia din urmă ajutor în pregătirea cadeţilor pentru Campionatul European.
„Discuţiile mai ample au avut loc la Cupa României de la Zalău, mi-a explicat despre ce ar fi vorba şi i-am spus că sunt deschis pentru o colaborare la lotul naţional. După câteva zile m-a şi sunat să-mi spună că are nevoie de mine şi că mă aşteaptă la stagiile de pregătire din perioada imediat următoare. Mă simt onorat să ştiu că fac parte din echipa care antrenează lotul naţional de cadeţi şi sper ca din cunoştinţele dobândinte în cariera de sportiv, dar şi de antrenor timp de zece ani, să le pot transmite şi tinerilor care vor să facă performanţă”, ne-a declarat Meleg.
Prima acţiune a lotului naţional la care va putea fi prezent şi fost pugilist zălăuan va avea loc în luna iulie.
Virgil Meleg a fost component al loturilor naţionale de juniori, tineret şi seniori ale României, campion naţional la juniori şi tineret şi triplu campion naţional la seniori. Participant la cinci ediţii ale Centurii de Aur, Virgil Meleg a fost medaliat de fiecare dată, într-un an avându-l adversar în finală chiar pe dorel Simon, cel care i-a făcut propunerea de a antrena lotul naţional de cadeţi. Meleg a participat şi la două ediţii ale turneului internaţional „Mănuşa Carpaţi”, pe care a câştigat-o de fiecare dată. Fostul pugilist se mândreşte şi cu o prezenţă la un Campionat European.