FC Zalău, ultimul meci pe Stadionul Municipal…

Formaţia antrenată de Constantin Olariu şi Cristian Oros va susţine vineri după-amiaza ultimul meci pe teren propriu din turul campionatului. Cum problemele financiare nu au fost încă rezolvate, preşedintele Ioan Morar ia în calcul retragerea echipei din campionat în pauza de iarnă.

FC Zalău are cel mai slab tur de campionat de după promovarea în Liga a III-a, situându-se pe penultimul loc în Seria a V-a cu două etape înainte de finalul primei părţi a sezonului. Prima victorie a venit abia în urmă cu două etape, când zălăuanii s-au impus cu scorul de 1 – 0 pe teren propriu în faţa celor de la CS Iernut, iar în etapa de săptămâna trecută, au fost la un pas de a „sparge gheaţa” şi în deplasare. Formaţia de la poalele Meseşului a cedat cu 0 – 1 pe terenul echipei CS Oşorhei, dar a avut câteva situaţii foarte bune de a marca, iar cu mai multă atenţie la finalizare, jucătorii pregătiţi de clujeanul Olariu se puteau întoarce cu toate punctele puse în joc .
„Echipa a avut o evoluţie bună, am avut ocazii mari, dar nu am ştiut să le fructificăm. Echipa mi-a lăsat o impresie bună. Adversarii noştri nu au meritat victoria, în cel mai bun caz pentru ei, trebuia să se termine un meci egal”, a precizat preşedintele Ioan Morar.
Vineri după-amiaza, în ultimul meci pe care echipa îl va susţine pe teren propriu în turul campionatului, zălăuanii se vor duela cu Industria Galda, formaţie situată pe poziţia secundă după 11 etape. Gruparea albaiuliană este, practic, revelaţia turului de campionat.
„Vă daţi seama că va fi un meci foarte dificil. Galda este pe locul doi în acest moment, are rezultate bune şi ne va fi greu împotriva acestei echipe. Sperăm, totuşi, ca băieţii să se mobilizeze, chiar dacă situaţia financiară de la echipă se cunoaşte. Este greu să-i mai mobilizez pe băieţi, dar mai rezistăm două etape, după care vom analiza foarte bine situaţia”, a mai precizat oficilaul clubului zălăuan.
Pentru partida de vineri, cei doi tehnicieni nu vor putea conta pe Flavius Dumbrăvean şi Viorel Ionaşcu, primul fiind suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene, iar al doilea participă în aceste zile la o competiţie în Italia cu echipa Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca.
Partida dintre FC Zalău şi Industria Galda este programată la ora 14, pe Stadionul Municipal din Zalău.
Cealaltă reprezentantă a judeţului în Liga a III-a, Luceafărul Bălan, va evolua în deplasare, pe terenul celor de la Unirea Dej, formaţie clasată pe locul 11.
Programul complet al etapei a XII-a: FC Zalău – Industria Galda, Avântul Reghin – CS Oşorhei, Odorheiu Secuiesc – CS Iernut, AFC Comuna Recea – Sănătatea Cluj, Unirea Jucu – Ksicszereda Miercurea Ciuc, Unirea Dej – Luceafărul Bălan, Luceafărul Oradea – CSM Sighetu Marmaţiei.
Clasament:
1. Avântul Reghin 11 8 1 2 23 – 10 25p
2. Industria Galda 11 8 1 2 23 – 16 25p
3. Luceafărul Oradea 11 7 3 1 25 – 7 24p
4. Unirea Jucu 11 7 3 1 22 – 9 24p
5. CSM Sighetu Marmaţiei 11 7 3 1 23 – 12 22p
6. Ksicszeredai Miercurea Ciuc 11 6 1 4 15 – 14 19p
7. AFC Comuna Recea 11 6 0 5 24 – 18 18p
8. Sănătatea Cluj 11 5 1 5 18 – 18 16p
9. CS Oşorhei 11 4 2 5 13 – 14 14p
10. CS Iernut 11 4 1 6 12 – 18 13p
11. Unirea Dej 11 2 1 8 11 – 25 7p
12. Odorheiu Secuiesc 11 2 1 8 9 – 24 7p
13. FC Zalău 11 1 3 7 8 – 23 6p
14. Luceafărul Bălan 11 0 1 10 13 – 31 1p

Leave a Comment