FC Zalău, pe podium după patru etape

După un început nefast de campionat, FC Zalău pare să-şi fi revenit în ultimele două etape, cel puţin datorită rezultatelor. După 0 – 1 cu Plimob Sighetul Marmaţiei şi 3 – 5 cu Şoimii Pâncota, FC Zalău a reuşit în etapa a III-a să câştige în deplasare, cu scorul de 2 – 0 la Unirea Dej, iar în etapa de săptămâna trecută a câştigat cu scorul de 8 – 4, pe teren propriu, cu Sănătatea Cluj. Victoria din ultima etapă a propulsat echipa zălăuană până pe locul trei în clasament, cu un golaveraj de 13 – 10 şi cu şase puncte acumulate.
„Mă bucură faptul că am ajuns pe podium, dar cel mai important lucru este să reuşim să ne menţinem acolo. Trebuie să fim mult mai atenţi în defensivă, pentru a nu mai avea surprizele neplăcute din meciurile cu Şoimii Pâncota şi cu Sănătatea Cluj. Sunt însă lucruri care se pot corecta şi sper să reuşim cât mai repede acest lucru. Rămâne regretul că am pierdut primele două etape, pentru că, cu încă două victorii am fi fost pe primul loc în clasament, plus că altfel ar fi fost şi imaginea echipei. Ne aşteaptă vineri un meci foarte greu cu Câmpia Turzii, pe care trebuie să-l câştigăm”, a declarat antrenorul Marius Paşca.
Rezultatele complete din etapa a IV-a: FC Zalău -Sănătatea Cluj 8 – 4, Jiul Petroşani – Unirea Dej 1 – 1, Naţional Sebiş – FC Hunedoara 1 – 3, FCM Turda – CS Oşorhei 0 – 1, Olimpia Satu Mare – Plimob Sighetu Marmaţiei 4 – 0, FC Seso Câmpia Turzii – Europa Alba Iulia 2 – 0.
Clasament:
1. FC Hunedoara 3 3 0 0 7 – 2 9p
2. Olimpia Satu Mare 4 3 0 1 8 – 3 9p
3. FC Zalău 4 2 0 2 13 – 10 6p
4. CS Oşorhei 3 2 0 1 5 – 2 6p
5. Sănătatea Cluj 4 2 0 2 9 – 11 6p
6. Seso Câmpia Turzii 4 1 2 1 5 – 5 5p
7. Unirea Dej 4 1 2 1 4 – 5 5p
8. FCM Turda 4 1 2 1 4 – 4 5p
9. Jiul Petroşani 4 1 2 1 5 – 4 5p
10. ACS Şoimii Pâncota 3 1 1 1 5 – 4 4p
11. CS Naţional Sebiş 4 1 0 3 6 – 8 3p
12. CS Plimob Sighetu Marmaţiei 3 1 0 2 2 – 7 3p
13. Europa Alba-Iulia 4 0 1 3 3 – 10 1p

Leave a Comment