Evoluţie bună la Cupa „Gloria Bistriţa” pentru grupa de copii născuţi în 2004 de la FC Zalău. Copii pregătiţi de antrenorul Zoltan Ardelean s-au clasat pe locul trei la finalul turneului, după ce au înregistrat două victorii şi trei înfrângeri.
Echipa zălăuană a fost repartizată în Grupa A, alături de Gloria Bistriţa, Unirea Ungheni şi Luceafărul II Cluj. În primul duel, FC Zalău s-a impus cu un categoric 6 – 0, Darius Puşcaş, Denis Sezgin şi Raul Şandor punctând pentru victoria juniorilor zălăuani.
Gloria Bistriţa, adversara din al doilea meci, a fost net superioară echipei zălăuane, FC Zalău cedând cu 1 – 6, golul de onoare fiind marcat de Denis Sezgin.
Zalăul a câştigat ultimul meci al grupei, 2 – 0 cu Luceafărul II Cluj, Denis Sezgin şi David Szabo.
În semifinale, FC Zalău a pierdut cu 1 – 5 partida din semifinale, cu Atletic Giurgiu şi a jucat finala mică, pentru stabilirea locurilor trei – patru. Juniorii antrenaţi de Zoli Ardelean s-au duelat, din nou, cu Gloria Bistriţa, pierzând şi de această dată în faţa formaţiei gazdă, cu scorul de 1 – 2.
Cel mai bun marcator al turneului a fost desemnat zălăuanul Denis Sezgin, cu cinci reuşite.
FC Zalău: Ionuţ Brândea, Rareş Sălăjean – David Szabo, Tudor Bălăjel, Adrian Har, Horaţiu Pop, Raul Brînduşe, Florin Şandor, Szilagyi Trifan Vlad, Denis Sezgin, Darius Puşcaş şi Csapo Richard. Antrenor: Zoltan Ardelean.