FC Zalău speră să încheie sezonul printr-o victorie, după ce, vineri după-amiaza s-a despărţit tot printr-un succes de proprii suporteri, câştigând cu 3 – 2 meciul de pe teren propriu cu CS Oşorhei. Echipa pregătită de Constantin Olariu şi Cristian Oros speră să spele printr-un eventual succes la Galda cel mai ruşinos sezon din istorie, unul în care zălăuani au şanse mari să termine pe ultima poziţie, având în vedere că cealaltă reprezentantă a Sălajului, Luceafărul Bălan, clasată pe locul 14, s-a retras din campionat înaintea începerii returului.
Formaţia zălăuană va întâlni în cadrul penultimei etape, în deplasare, Industria Galda, formaţie situată pe locul patru după 25 de etape.
„Chiar dacă băieţii se gândesc deja la vacanţă, în sport, orice este posibil. Putem spera la un rezultat favorabil la Galda, mai ales că parcursul din acest an este unul dezamăgitor din mai multe puncte de vedere”, a afirmat preşedintele Ioan Morar.
Meciul dintre Industria Galda şi FC Zalău este programat miercuri, la ora 18, pe terenul din comuna Galda de Jos.
În cadrul aceleaşi runde mai sunt programate duelurile: CS Oşorhei – Avântul Reghin, Csikszereda Miercurea Ciuc – Unirea Jucu, CS Iernut – Odorheiu Secuiesc, Sănătatea Cluj – Comuna Recea, Luceafărul Bălan – Unirea Mirşid şi Sighetu Marmaţiei – Luceafărul Oradea. Ultimele două meciuri nu se vor disputa, deoarece echipele din Bălan şi Sighetu Marmaţiei s-au retras din campionat.
FC Zalău ar urma să primească vizita celor de la CSM Sighetu Marmaţiei în cadrul ultimei etape a sezonului, programată sâmbătă, însă echipa maramureşeană s-a retras din campionat în urmă cu câteva etape.