Formaţia pregătită de Constantin Olariu şi Cristian Oros a obţinut şase victorii şi o remiză în ultimele şase etape, ultimul succes fiind înregistrat vineri după-amiaza, pe terenul echipei Metalurgistul Cugir. FC Zalău s-a impus cu 3 – 1, după ce tabela a arătat egalitate la pauză, 1 – 1.
Devenită „ciuca bătăilor” în ediţia trecută de campionat, FC Zalău arată mult mai bine în actualul sezon al Ligii a III-a de fotbal. După două eşecuri în primele două etape, „alb-albaştrii” s-au trezit la realitate, obţinând şase victorii şi o remiză în ultimele şapte partide susţinute. Formaţia de la poalele Meseşului a învins vineri cu scorul de 3 – 1, în deplasare, Metalurgistul Cugir, după ce scorul pauzei a fost egal, 1 – 1.
Scorul a fost deschis de FC Zalău, în minutul 18, după o lovitură liberă executată perfect de Florin Istrate de la 17 metri, în urma unui henţ comis de portarul gazdă în afara careului de 16 metri. Fostul jucător al Rapidului a demonstrat că este un specialist în astfel de execuţii, după ce a marcat un gol de toată frumuseţea şi în victoria de pe teren propriu cu CS Iernut. Cugirul a restabilit egalitatea în ultimul minut al primei reprize, prin Constantin Cocină, care a înscris cu un şut plasat din marginea careului de 16 metri.
Gazdele au început mai bine partea secundă, dar golul a venit din partea zălăuanilor. Raul Stanciu, un alt specialist al loviturilor libere, l-a învins pe portarul gazdelor cu o execuţie de generic TV, trimisă din marginea careului direct în vinclul porţii. Până la final, FC Zalău a mai marcat o dată, în minutul 80, prin atacantul Cristian Tăbârţă, care a profitat de o respingere greşită a portarului Florin Vlase.
„Echipa trece printr-o perioadă bună, cu şase victorii şi o remiză în ultimele şapte etape. Am obţinut şase puncte din două deplasări grele în decurs de şapte zile, iar pe această cale vreau să felicit jucătorii şi antrenorii. Echipa a dat dovadă de maturitate în joc, putem vorbi acum de o adevărată echipă, fiindcă toţi trag la aceeaşi oală. Trebuie să fim la fel de atenţi în continuare, mai ales că în următorul meci nu vom dispune pe trei jucători de bază. Nu trebuie să ne culcăm pe o ureche, pentru că ne dorim un parcurs la fel de bun în continuare. Vor veni şi înfrângerile, pentru că nu suntem FC Barcelona, dar important este să ne menţinem în partea de sus a clasamentului, acolo unde ne este locul”, a declarat directorul executiv al clubului zălăuan, Gabriel Magdaş.
În urma victoriei de la Cugir, FC Zalău a acumulat 19 puncte, menţinându-se pe poziţia a treia în clasament.
În etapa viitoare, „alb-albaştrii” vor primi vizita formaţiei CS Oşorhei.
FC Zalău: Claudiu Băican – Grigore Turda (min. 86, Răzvan Meleg), Paul Mateciuc, Cristian Bucur, Ionuţ Ţârlea, Gabriel Coţi, Raul Stanciu, Alexandru Maria (min. 75, Sergiu Bercean), Florin Istrate, Alberto Vălimăreanu (min. 62, Marius Hosu) şi Cristian Tăbârţă. Antrenori: Constantin Olariu (principal) şi Cristian Oros (secund)