CS Ineu – FC Zalău 1 – 1 (1 – 1)
Au marcat: Dumitru Copil (min. 10, pen.), respectiv Mihai Bode (min. 35)
Debut promiţător de campionat pentru FC Zalău. Echipa pregătită de Vasile Jula şi Cristian Oros a terminat la egalitate, scor 1 – 1, meciul susţinut vineri după-amiază, în deplasare, la nou-promovata CS Ineu.
Cu toate că antrenorul echipei gazdă, Adrian Abrudean, declasare înaintea partidei că CS Ineu va câştiga, fără probleme jocul cu formaţia zălăuană, în teren lucrurile au stat cu totul altfel, iar FC Zalău putea să obţină chiar maximum de puncte din primul meci al noului sezonul din Liga a III-a.
Gruparea de la poalele Meseşului a avut prima ocazie uriaşă încă din minutul patru, când şutul puternic trimis de Gabriel Ţiriac, de la aproximativ 17 metri, a fost respins cu greu de portarul echipei gazdă.
Scorul a fost deschis însă de CS Ineu. Cosmin Sabou a comis un fault în propriul careu, centralul clujean Cristian Braşovean a dictat penalty, iar lovitura de pedeapsă a fost tranformată de Dumitru Copil.
FC Zalău a avut aceeaşi forţă pe faza de atac şi după primirea golului, iar Victor Dobrescu a ratat două ocazii, în minutele 20 şi 25. Dacă la prima a reluat defectuos centrarea lui Mihai Bode, în minutul 25, atacantul adus de la CS Oşorhei a avut o şansă şi mai mare de a înscrie. Acesta a primit o pasă în careu de la Ţiriac, a trecut de un fundaş advers, dar a reluat greşit spre poarta apărată de Florin Rusu.
Până la pauză, FC Zalău a reuşit, totuşi, să restabilească egalitatea, prin mijlocaşul Mihai Bode. Cosmin Sabou îl deschide bine pe partea dreaptă pe Vlad Lung, acesta din urmă centrează în careu, iar Bode, din 12 metri, reia spectaculos în poartă, balonul lovind bara transversală înainde să ajungă în plasă.
La scurt timp după revenirea de la vestiare, gazdele puteau trece, din nou, în avantaj, mingea lovind de două ori bara porţii apărate de Cristian Man.
FC Zalău a evoluat în superioritate numerică ultimele 28 de minute, după ce jucătorul gazdelor, Cătălin Cornea, a văzut direct cartonaşul roşu, în urma unei lovituri asupra lui Gabriel Ţiriac.
Raul Stanciu a încercat să-l surprindă pe portarul Rusu cu un şut din marginea careului, balonul a trecut mult peste poarta adversă.
Cu cinci minute înainte de finalul timpului regulamentar, FC Zalău putea înscrie golul victorie. Mihai Bode a centrat în faţa porţii pentru Victor Dobrescu, acesta din urmă a reluat cu capul, dar portarul nou-intrat, Andrei Cioară, a respins balonul cu greu de sub transversală.
Finalul de meci a găsit echipa zălăuană în atac, care a obţinut un punct important în prima deplsare din noul sezon, însă, cu mai multă atenţie la finalizare, FC Zalău s-ar fi putut întoarce cu toate punctele puse joc.
În etapa viitoare, programată vineri, 6 septembrie, FC Zalău va primi vizita formaţiei Sănătatea Servicii Publice Cluj.
CS Ineu: Florin Rusu (min. 77, Andrei Cioară) – Cătălin Cornea, Silviu Pancescu, Marin Nicolau, Adrian Şulac, Iosif Covaci (min. 77, Ionuţ Tătar), Vasile Georgiu, Dumitru Copil, Bogdan Iambor, George Petcuţ (cpt.) şi Flaivius Băd (min. 65, Mihai Talpaş). Antrenor: Adrian Abrudean
FC Zalău: Cristian Man – Vlad Lung (min. 83, Raul Silaghi), Cosmin Cosma, Vlad Negrean, Viorel Ionaşcu, Mihai Bode (cpt.), Cosmin Sabou, Raul Stanciu, Gabriel Ţiriac, Victor Dobrescu şi Codruţ Ardelean. Antrenori: Vasile Jula şi Cristian Oros
felicitari echipei fc zalau,conducerii echipei si antrenorilor ca au schimbt in bine echipa dar cu multa munca se poate face mult la fc zalau