Al treilea amical din această iarnă pentru FC Zalău s-a disputat sâmbătă, la Cluj-Napoca, unde formaţia antrenată de Călin Pop şi Cristian Oros a întâlnit colega de serie, Unirea Jucu.
Fotbaliştii zălăuani au pierdut partida cu scorul de 2 – 3, după ce au condus cu 2 – 1, înregistrând astfel a doua înfrângere după cea din prima partidă de verificare, 0 – 4 cu Olimpia Satu Mare.
Unirea Jucu a preluat conducerea după numai zece minute de joc, prin autogolul lui Alin Mutu. Bogdan Roghină a restabilit egalitatea, transformând o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri, scorul pauzei fiind 1 – 1.
Zălăuanii au preluat conducerea la reluare, acelaşi Roghină transformând o lovitură de pedeapsă obţinută de Vasile Pop, însă, jocul echipei zălăuane din finalul partidei nu a mai funcţionat la fel de bine, iar Unirea Jucu a mai marcat de două ori, stabilind scorul final, 3 – 2.
„A fost un amical bun, în care am putut rula întreg lotul. Au fost momente în care echipa a jucat bine, dar şi perioade în care jocul nu a fost cel pe care mi l-am dorit. Rezultatul nu este favorabil, dar în meciurile de verificare acest aspect contează mai puţin. Se simte încă puţină oboseală în rândul jucătorilor după pregătirea din cantonament”, a declarat antrenorul Călin Pop.
Pe lângă cele două înfrângeri, echipa zălăuană a mai înregistrat o victorie în amicalele din această iarnă, câştigând cu 2 – 0 partida cu Universitatea 2 Cluj.
Pentru FC Zalău urmează miercuri un nou amical, la Debrecen, cu echipa a doua a clubului DVCS Debrecen. Viitoarea adversară a Zalăului activează în Liga a III-a din Ungaria, situându-se pe locul zece în clasament, cu trei victorii, patru egaluri şi şapte înfrângeri.
FC Zalău: Claudiu Băican – Răzvan Dulap, Alin Mutu, Adrian Sabău, Alexandru Neagotă, Kinczel Ervin, Ibrahim Jamilu, Bogdan Roghină, Benjamin Kuku, Daniel Supuran şi Andrei Ceaca. Au mai evoluat: Cristian Man – Ionuţ Horgoş, Vasile Pop, Raul Stanciu, Gabriel Ţiriac, Cristian Tăbârţă, Alexandru Pop şi Andrei Sezgin. Antrenori: Călin Pop şi Cristian Oros