Situată pe prima poziţie în clasamentul Ligii a IV-a de fotbal, cu un avans de şase puncte faţă de Dumbrava Gîlgău, dar cu un meci mai mult disputat, Unirea Mirşid pare mai decisă ca niciodată să acceadă în Liga a III-a de fotbal.
Conducerea echipei a reuşit două achiziţii importante într-o perioadă scurtă de timp, iar unul dintre cele două transferuri este un fost jucător din Liga I – vicecampion al României în 2013 cu Pandurii Târgu Jiu.
La câteva zile după ce a ajuns la o înteţegere cu Alex Turcu, jucător ce a evoluat la Rapid jibou, oficialii campioanei Sălajului au reuşit un transfer de marcă pentru atât pentru clubul pe care-l reprezintă, cât şi pentru fotbalul sălăjean. Unirea Mirşid l-a transferat în această săptămână pe Bogdan Unguruşan, unul dintre jucătorii emblematici ai fotbalului sălăjean.
După o carieră impresionantă, din care aproape zece ani doar la nivelul Ligii I, Bogdan Unguruşan a acceptat să pună umărul la promovarea echipei Unirea Mirşid în Liga a III-a. Unguruşan a decis să pună punct carierei de performanţă în urmă cu un an, la vârsta de 35 de ani, fotbalistul sălăjean având peste 200 de meciuri pe prima scenă a fotbalului românesc şi peste 10 jocuri în Europa League.
După plecarea de la Armătura Zalău, Bogdan Unguruşan a evoluat la Universitatea Cluj, la Pandurii Târgiu Jiu – cu care a devenit vicecampion al României şi la FC Botoşani.