„Îmi pare rău că l-am adus pe Raul de la FC Hunedoara, pentru că la FC Zalău nu se doreşte performanţă”, ne-a declarat tatăl jucătorului, Emanoil Stanciu
Transferat la FC Zalău în vara anului 2011, mijlocaşul Raul Stanciu a devenit, în scurt timp, un jucător de bază în linia mediană a echipei zălăuane. Acesta a demonstrat, în repetate rânduri, că este un jucător valoros, care a venit să ajute clubul zălăuan la promovarea în Liga a II-a. Fotbalistul în vârstă de 22 de ani pare să se fi săturat însă de Liga a III-a şi de condiţiile oferite de clubul zălăuan, fiind prezent în aceste zile, în probe de joc, la o echipă din Liga a II-a ungară, VSE Putnok. „Un văr de-al meu, care lucrează în Luxemburg, în domeniul bancar, colaborează şi cu o bancă din Ungaria, al cărui director este şi patron la acest club. Eu am greşit enorm când l-am adus aici, de la FC Hunedoara, chiar dacă acolo nu era titular, pentru că nu a progresat deloc, ci s-a plafonat. La FC Zalău este o harababură totală şi nu se doreşte performanţă. Nimeni nu ştie ce se doreşte, defapt, la acest club, însă Primăria Zalău alocă o sumă foarte frumoasă, cu care se poate promova în Liga a II-a”, ne-a declarat tatăl jucătorului, Emanoil Stanciu, primarul comunei Treznea.
Jucătorul a avut oferte de la două echipe din România, în pauza de iarnă. „Raul a mai avut oferte în această perioadă de la CSM Râmnicu Vâlcea şi Damila Măciuca (ambele evoluează în Seria a II-a din Liga a II-a, n.r.), dar am zis că e mai bine să plece în Ungaria, fiindcă este o altă mentalitate”.
În ciuda faptului că Raul Stanciu mai are contract până în vară cu FC Zalău, tatăl jucătorului speră să găsească înţelegere din partea conducerii zălăuane, având în vedere că fiul său a ajuns liber de contract la gruparea de sub Meseş. „Eu când l-am adus pe Raul la FC Zalău nu am avut nicio pretenţie financiară şi cred că ar fi la fel de normal ca cei din conducere să nu-i pună acum piedică. Dacă nu-l vor lăsa sub nicio formă, va rămâne la echipă până la vară, când îi expiră contractul”.
Potrivit tatălui jucătorului, Raul Stanciu are şanse foarte mari să rămână la echipa din Liga a II-a însă, în cazul în care nu va fi acceptat, există o a doua variantă, la un club din Liga a III-a. „A început luni antrenamentele cu cei de la Putnok, iar antrenorul pare mulţumit de el. Mai sunt în probe trei jucători din România, iar unul am înţeles că este de la CFR II Cluj. Putnok va juca sâmbătă un amical, după care se va şti dacă Raul rămâne sau nu la echipa respectivă. Dacă nu va fi acceptat, avem o altă variantă, la o echipă din Liga a III-a, unde va fi primit fără să dea probe de joc”, a mai precizat primarul Stanciu.
Preşedintele Ioan Morar nu părea deloc încântat de faptul că jucătorul se află în probe de joc la o echipă din Ungaria. „Eu nu ştiu nimic despre acest subiect. Dacă a plecat fără să anunţe conducerea va suporta consecinţele. El trebuie să se prezinte luni la reunirea lotului”, a afirmat Morar.
Din păcate, FC Zalău nu este la primul caz de acest gen, când un jucător doreşte să părăsească clubul, nefiind mulţumit de condiţiile şi salariul oferit, dar şi de faptul că, deşi au trecut patru ani de la promovare, la acest club nu se pune încă problema promovării în Liga a II-a.
Raul Stanciu ar putea fi al treilea jucător de care FC Zalău se desparte în această iarnă, după ce, conducerea a anunţat că nu va mai conta şi în partea a doua a campionatului pe serviciile jucătorilor Mădălin Trip şi Marius Dumiter. Interesant este faptul că cei doi au fost aduşi la echipă la începutul sezonului, iar acum, potrivit preşedintelui Ioan Morar, conducerea clubului a renunţat la serviciile lor din cauza cheltuielilor prea mari.
cand a venit la zalau nu statea bine pe piceoare acuma emare fotbalist stie taicaso cebaiat cuminte are sau cati bani a pierdut la aparate ar trbui ca pasca sal tina pe banca la hunedoara era rezerva rezervelor asa ca primare nu fi tare in declarati apropo de bataia iscata de raul la onomastica unui coleg ce zici tiabagat baiatu in spital
Putnok :)), sigur e club mare, joaca in CL !
a mancat banii la noi deageaba ma mir ca juca la zalau
pai suporter vezi-tu de treaba ta daca esti asa tare tu in clanta hai sa ne int sa vb fata in fata.nu ti-a zis nimeni sa iti dai tu cu parerea.daca ai cv sa-mi zici vin-o sa ne int baiatule smecher care esti