Etapa surprizelor în Liga a IV-a

Liga a IV-a Sălaj a continuat duminică cu etapa a II-a, o rundă a surprizelor având în vedere rezultatele înregistrate. După ce a pierdut în prima etapă cu scorul de 2 – 7 pe terenul celor de la Dumbrava Gîlgău, Unirea Mirşid nu a reuşit decât un rezultat de egalitate duminică, în faţa nou-promovatei Gloria Ban. Mirşidul a deschis scorul prin Cătălin Ţârlea, în minutul 35, iar cu şapte minute înainte de final, Banul a restabilit egalitatea prin Ciprian Pavel.
Gloria Bobota a învins la limită campioana din urmă cu două sezoane, Sportul Şimleu, unicul gol al partidei fiind marcat în minutul 35, de Andrei Chiş.
Benfica Ileanda rămâne fără victorie şi după etapa a doua, pierzând cu scorul de 1 – 2 duelul de pe teren propriu cu nou-promovata CS Hida. Ionuţ Mureşan a deschis scorul pentru gazde în minutul 43, iar în partea a doua, oaspeţii au marcat de două ori prin Florin Sestraş.
După ce a reuşit scorul etapei în prima etapă, Dumbrava Gîlgău a pierdut la limită, cu scorul de 2 – 1 partida susţinută în deplasare, pe terenul echipei CS Crasna. Scorul l-au deschis cei de la Dumbrava, în minutul doi, însă, gazdele au marcat două goluri în partea a doua în decurs de două minute, stabilind scorul final.
Lider după două etape a devenit CS Barcău Nuşfalău, care s-a impus duminică cu scorul de 5 – 1 pe teren propriu, în faţa celor de la Olimpic Bocşa.
Nici Rapid Jibou nu a avut nicio emoţie pe teren propriu în duelul cu Flacăra Halmăşd, câştigând cu scorul de 4 – 0.
Partida dintre Silvania Cehu Silvaniei şi AS Chieşd se va disputa miercuri după-amiaza. Jocul de juniori va începe la ora 15, iar partida de seniori, la ora 17.
Etapa viitoare este programată duminică, 6 septembrie, după următorul program: Olimpic Bocşa – Unirea Mirşid, Silvania Cehu Silvaniei – CS Hida, Gloria Bobota – Dumbrava Gîlgău, Sportul Şimleu – AS Chieşd, Flacăra Halmăşd – CS Barcău Nuşfalău, Gloria Ban – CS Crasna, Rapid Jibou – Benfica Ileanda. Partidele de juniori sunt programate la ora 15, iar cele de seniori, la ora 17.
Rezultatele şi marcatorii:
CS Barcău Nuşfalău – Olimpic Bocşa 5 – 1 (5 – 0 la juniori)
Au marcat: Vasile Ciorba (min. 50, 55 şi 84), Daniel Gut (min. 65), Robert Orban (min. 83), respectiv Cosmin Pop (min. 37)
Unirea Mirşid – Gloria Ban 1 – 1 (5 – 2 la juniori)
Au marcat: Cătălin Ţârlea (min. 35), respectiv Ciprian Pavel (min. 83)
Gloria Bobota – Sportul Şimleu 1 – 0 (5 – 0 la juniori)
A marcat: Andrei Chiş (min. 42)
Benfica Ileanda – CS Hida 1 – 2 (2 – 1 la juniori)
Au marcat: Ionuţ Mureşan (min. 43), respectiv Florin Sestraş (min. 71 şi 88)
Rapid Jibou – Flacăra Halmăşd 4 – 0 (3 – 1)
Au marcat: Puiu Unguraş (min. 6), Alin Mierea (min. 36),Mihai Brânduşe (min. 78 şi 85)
CS Crasna – Dumbrava Gîlgău 2 – 1 (4 – 0)
Au marcat: Florin Kordiş (min. 51), Banyik Norbert (min. 53), respectiv Adrian Călăcean (min. 2)
Clasament:
1. CS Barcău Nuşfalău 2 2 0 0 7 – 1 6p
2. Rapid Jibou 2 2 0 0 7 – 2 6p
3. CS Crasna 2 2 0 0 4 – 2 6p
4. Dumbrava Gîlgău 2 1 0 1 8 – 4 3p
5. Silvania Cehu Silvaniei 1 1 0 0 3 – 0 3p
6. AS Chieşd 1 1 0 0 3 – 0 3p
7. CS Hida 2 1 0 1 3 – 3 3p
8. Flacăra Halmăşd 2 1 0 1 3 – 4 3p
9. Gloria Bobota 2 1 0 1 1 – 3 3p
10. Gloria Ban 2 0 1 1 3 – 4 1p
11. Unirea Mirşid 2 0 1 1 3 – 8 1p
12. Sportul Şimleu 2 0 0 2 0 – 3 0p
13. Benfica Ileanda 2 0 0 2 1 – 5 0p
14. Olimpic Bocşa 2 0 0 2 1 – 8 0p

Leave a Comment