FC Zalău a pierdut cu scorul de 1 – 2 partida susţinută miercuri după-amiaza, pe terenul formaţiei Industria Galda, din cadrul penultimei etape a sezonului. În ultima rundă, programată la finalul acestei săptămâni, zălăuanii ar urma să primească vizita formaţiei CSM Sighetu Marmaţiei, însă maramureşenii s-au retras din campionat, astfel că FC Zalău va câştiga jocul la „masa verde”.
Formaţia pregătită de Constantin Olariu şi Cristian Oros a practicat un joc destul de bun la Galda, iar cu mai multă atenţie în faza defensivă, echipa de la poalele Meseşului s-ar fi putut întoarce cu un rezultat de egalitate.
Frenţiu a deschis scorul pentru gazde în minutul 29, stabilind şi scorul final al primei părţi. Repriza secundă a fost dominată de FC Zalău, care, după câteva ocazii, a reuşit să restabilească egalitatea prin căpitanul Raul Stanciu, în minutul 78. Acesta l-a învins pe portarul advers cu o execuţie „de clasă”, după ce a preluat mingea pe piept şi a şutat din întoarcere. Rezultatul de egalitate s-a menţinut, însă, doar câteva secunde, Industria Galda înscriind golul victoriei în minutul 79, prin Câmpean.
„Cu mai multă atenţie în apărare, puteam obţine un rezultat favorabil la Galda. Echipa a jucat bine în repriza a doua şi cred că echitabil ar fi fost un rezultat de egalitate. Spectatorii de la Galda ne-au aplaudat şi au spus că nu arătăm ca o echipă de ultimul loc. Vom trage linie în zilele următoare, vom face o analiză şi vom stabili ce jucători ne propunem pentru sezonul viitor. Sezonul acesta a fost unul cu multe probleme, în special financiare şi e bine că s-a terminat. Echipa va arăta mult mai bine în sezonul viitor”, a afirmat preşedintele Ioan Morar.
Rezultatele complete din penultima etapă: CS Oşorhei – Avântul Reghin 0 – 1, Csikszereda Miercurea Ciuc – Unirea Jucu 3 – 0, Industria Galda – FC Zalău 2 – 1, CS Iernut – AFC Odorheiu Secuiesc 2 – 2, Sănătatea Cluj – Comuna Recea 3 – 1, Luceafărul Bălan – Unirea Dej 0 – 3, CSM Sighetu Marmaţiei – Luceafărul Oradea 0 – 3.
FC Zalău: Cristian Man – Vlad Tohat, Ionuţ Blaga (min. 85, Sergiu Bercean), Tonko Robert, Alexandru Taloş, Ibrahim Jamilu (min. 60, Alexandru Flueraş), Paul Gheţu, Alberto Vălimăreanu, Viorel Ionaşcu (min. 70, Louis Copilescu), Raul Stanciu şi Cristian Tăbârţă (min. Alexandru Pop). Antrenori: Constantin Olariu (principal) şi Cristian Oros (secund)
desfiintati naibii mizeria asta ca ne facem de toata minunea..
desfiintati naibii mizeria asta de echipa ca ne facem de toata minunea..