După puncte la malul mării: „Avem nevoie de o victorie ca de aer la Constanţa”

Duminică, ora 12, Sala Sporturilor din Constanţa
Universitatea Neptun Constanţa – HC Zalău

Liga Naţională de handbal feminin se reia în acest weekend, după două săptămâni de pauză în care a avut loc o nouă acţiune a echipei naţionale în vederea pregătirii Campionatului European din luna decembrie. HC Zalău va evolua în deplasare, pe terenul formaţiei Universitatea Tomis Constanţa, iar managerul Gheorghe Tadici speră ca echipa sa să se întoarcă de la malul mării cu toate punctele puse în joc. „Avem nevoie de o victorie ca de aer la Constanţa, pentru că urmează meciul de acasă cu Braşovul, apoi deplasarea de la Baia Mare, două echipe care dau cele mai multe jucătoare la echipa naţională. Va urma jocul cu Romanul, o echipă completă, cu toate posturile dublate şi ultima deplasare, la Vâlcea, care nu are cum să fie uşoară. Ar fi foarte bine dacă am obţine şase puncte din partidele care mai sunt de jucat până la finalul turului”, a precizat managerul Gheorghe Tadici, chiar dacă este conştient că jucătoarele sale nu vor avea viaţă uşoară la Constanţa. „Va fi un joc dificil. Am văzut că în etapa trecută Constanţa a făcut un joc foarte bun la Brăila, a pierdut doar la trei goluri, ceea ce înseamnă că atât cât rezistă joacă bine. Sunt jucătoare cu experienţă, care au crescut faţă de anul trecut din punct de vedere valoric. Va fi o deplasare lungă şi dificilă. Avem şi probleme de lot cum probabil nu am mai avut în ultimii opt ani. Constantinescu este accidentată în continuare şi probabil nu o voi putea folosi decât la aruncările de la şapte metri. Georgiana Ciuciulete are meniscul afectat şi chiar dacă va evolua nu o va putea face la capacitatea maximă”, a mai precizat tehnicianul zălăuan.
Înaintea disputei de la malul mării, HC Zalău ocupă poziţia a şaptea, cu 12 puncte acumulate, iar formaţia de la malul mării ocupă penultimul loc, cu o singură victorie.
Meciul dintre cele două formaţii este programat duminică, la ora 12, în Sala Sporturilor din Constanţa.
Programul complet al etapei: HCM Baia Mare – CSM Bucureşti, ASC Corona Braşov – HC Dunărea Brăila, SCM Craiova – SC Mureşul Tg. Mureş, CSM Ploieşti – „U” Alexandrion Cluj, HCM Roman – HCM Râmnicu Vâlcea, „U” Neptun Constanţa – HC Zalău, CSM Cetate Devatrans – CSM Unirea Slobozia.
Clasament: 1. HCM Baia Mare – 24p.; 2. SCM Craiova – 21p.; 3. CSM Bucureşti – 20p.; 4. ASC Corona Braşov – 19p.; 5. HC Dunărea Brăila – 18p.; 6. HCM Roman – 14p.; 7. HC Zalău – 12p.; 8. CSM Unirea Slobozia – 9p.; 9. HCM Râmnicu Vâlcea – 8p.; 10. CSM Cetate Devatrans – 7p.; 11. CSM Ploieşti – 6p.; 12. „U” Alexandrion Cluj – 5p.; 13. Universitatea Neptun Constanţa – 3p.; 14. SC Mureşul Târgu Mureş – 0p.

Leave a Comment