Printre invitaţii speciali ai evenimentului organizat la finalul acestei săptămâni la Sânnicolau Mare, „60 de ani de existenţă a Clubului Sportiv Unirea Sânnicolau Mare”, s-au numărat şi două foste glorii ale handbalului masculin românesc, sălăjeanul Ştefan Birtalan şi Cristian Gaţu – fostul preşedinte al Federaţiei Române de Handbal. Însă, cei doi nu au mai ajuns la Sânnicolau Mare, fiind implicaţi într-un accident rutier. Nefericitul eveniment a avut loc joi dimineaţa, pe autostrada Bucureşti – Piteşti, dar atât Birtalan, cât şi Gaţu au suferit doar leziuni uşoare. În maşină era şi soţia fostului preşedinte al FRH, aflându-se şi aceasta în afara oricărui pericol.
„Aseară (joi seara, n.r.) am aflat şi eu despre acest neplăcut eveniment. Îmi pare foarte rău atât pentru ce s-a întâmplat, dar şi pentru faptul că nu am putut să ne întâlnim la Sânnicolau Mare”, ne-a declarat Gheorghe Tadici, care se află la Sânnicolau Mare cu HC Zalău, susţinând două partide de verificare în cadrul evenimentului organizat de clubul Unirea.
Dublu campion mondial la handbal, Ştefan Birtalan s-a născut la Zalău, în 1948, fiind descoperit de regretatul profesor de sport, Budu Virgil, pe vremea când era elev la liceul din Jibou.
În 2005, cu ocazia Zilelor Jiboului, Ştefan Birtalan a fost desemnat cetăţean de onoare al oraşului, iar patru ani mai târziu, sala de sport a Liceului Teoretic „Ion Agărbiceanu” Jibou a primit numele fostului mare handbalist.
Cea mai mare oportunitate! Pentru ca vrei bani! Bogatia e la Hollywood! Un film unic! Castiga si tu bani! Tinta noastra este Hollywood! Castigi bani cu un subiect unic de film! Cel mai nou program! Proiect B: castiguri exceptionale! Cariera de viitor!Solicita acum detalii la adresa de email alinahagiu46@yahoo.com