Doi zălăuani vor reprezenta România la Turneul Internanațional „Dracula Open”

Doar câteva zile au mai rămas până la startul unuia dintre cele mai puternice turnee de box din lume pentru juniori si tineret, unde zălăuanii Grama Rareș si Pop Mihai vor reprezenta România. Începând de sâmbătă, 15 februarie, sportivi din 23 de țări se vor lupta pentru a obține medalia de aur la Turneul International „Dracula Open” la Brăila. Campioni mondiali și europeni vor ajunge pentru turneul care este văzut precum un Campionat Mondial. România va fi reprezentată de cei mai puternici sportivi la Sala Polivalentă din Brăila în acest regal pugilistic.
Reprezentanții României din Zalău sunt Rareș Grama, 67 kg, cu un palmares de 50 meciuri și 44 castigate. Mai mult, acesta este medaliat al Campionatului Național de Cadeți in 2021, Campion Național si Balcanic juniori în 2023, vicecampion național tineret în 2024. Al doilea tânăr este Pop Mihai, 86 kg, cu un palmares de 22 meciuri și 18 victorii, medaliat al Campionatului National pentru Tineret 2024. Obiectivul CSM Zalău pentru această competiție este obținerea unui loc III (medalie de bronz). Cei doi sportivi sunt colegi de clasa la Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu” din Zalău. 450 de sportivi vor lupta pentru râvnita medalie.
Lista țărilor participante este una impresionantă: Ucraina, Kazakhstan, Uzbekistan, Italia, Slovacia, Austria, Azerbaidjan, Kuwait / Palestina, Israel, Letonia, Grecia, Macedonia, Spania, Serbia, Germania, Moldova, Bulgaria, Ungaria, Romania, Anglia, Sri Lanka, Bahrain, Turcia.
„Ne dorim o clasare pe podium, va fi greu, dar nu imposibil având în vedere valoarea sportivilor noștri”, a declarat Adrian Popuțea, antrenor al CSM Zalău. După Turneul Internațional „Dracula Open”, urmează în luna martie Cupa României pentru seniori, unde Paul Magdaș, campion național de tineret si seniori, țintește o nouă medalie.

One Thought to “Doi zălăuani vor reprezenta România la Turneul Internanațional „Dracula Open””

  1. […] cei mai puternici sportivi la Sala Polivalentă din Brăila în acest… Articolul Doi zălăuani vor reprezenta România la Turneul Internanațional „Dracula Open” apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment