Doi sălăjeni pasionaţi de off-road au împărţit alimente pentru familiile izolate din Munţii Apuseni

Asociaţia CERT Transilvania, alcătuită în cea mai mare parte din persoane pasionate de off-road, a organizat şi în acest an, înaintea sărbătorilor de iarnă, o acţiune caritabilă pentru familiile izolate din Munţii Apuseni. Aproximativ 100 de voluntari, împărţiţi în 60 de maşini au pornit la finalul săptămânii trecute într-o aventură prin Munţii Apuseni, printre aceştia aflându-se şi sălăjenii Nicolae Goarnă şi Alin Gâmbuluţ.
Plecarea s-a făcut din faţa unui centru comercial din Floreşti (Cluj), după ce voluntarii au încărcat maşinile cu produsele primite de la diferiţi oameni de afaceri care li s-au alăturat, o parte dintre ei fiind chiar membri ai CERT Transilvania.
„Familiile la care ajungem sunt selecţionate, pentru că mergem în diferite zone. Acţiunile noastre au ca destinaţie 180 de familii din cătunele Munţilor Apuseni, referindu-ne aici la Valea Ierii, Mărişel, Muntele Rece şi Răcătău. Facem această acţiune înaintea sărbătorilor de iarnă de opt ani, dar şi înaintea Paştelui de nouă ani”, ne-a precizat Cristian Fărcaş, membru în Asociaţia CERT Transilvania.
Preşedintele CERT Transilvania este Flaviu Garbo, care a dezvăluit faptul că aceste campanii organizate înainte de Paşte şi de Crăciun au început în 2009.
„În 2009 am început să facem campanii umanitare. Unii dintre noi aveam maşini de teren, iar în timp ce ieşeam cu maşinile pe munte, am întâlnit întâlnit tot felul de oameni amărâţi. Şi am zis că vrem să facem ceva benefic pentru ei. Practic, aşa a început totul. Iniţial, eram pasionaţi de maşini de teren. Suntem un grup de prieteni care facem aceste campanii. În 2009, eram vreo şase, şapte, am pus bani de la noi fiecare şi am făcut 18 pachete în primul an. În principal, primesc pachet familiile izolate, aflate în zone greu accesibile. De aceea ne-am ales şi zona de munte, pentru că cei de la oraş sunt săraci, dar îi ajută alţii. Cei la care mergem noi efectiv, unii dintre ei, sunt chiar izolaţi. Nici noi nu putem ajunge de multe ori la ei. Dacă tot ne învârteam cu maşinile pe munte am zis să facem ceva pentru aceşti oameni, a precizat Flaviu Garbo pentru monitoruldecluj.ro.
Majoritatea familiilor la care au ajuns membrii CERT Transilvania nu au apă, curent, iar casele în care locuiesc sunt situate la kilometri distanţă una de cealaltă. O parte dintre ei nu au mai coborât în oraş de zeci de ani.

One Thought to “Doi sălăjeni pasionaţi de off-road au împărţit alimente pentru familiile izolate din Munţii Apuseni”

  1. Anonim

    Au fost mai multi Salajeni printre care si Raluca Anton cu sotul,si alti prieteni dea-i lor din Salaj

Leave a Comment