Deplasare în fieful liderului

Luni, ora 17, Sala Sporturilor din Galaţi
Arcada Galaţi – Volei Municipal Zalău

Situată pe locul trei, cu o victorie şi două înfrângeri înregistrate în primele trei meciuri susţinute în acest an în campionattul intern, Volei Municipal va susţine luni seara un nou meci dificil, probabil cel mai greu din acest început de an. Voleibaliştii conduşi de Marian Constantin şi Bogdan Nicolae întâlnesc Arcada Galaţi, liderul la zi şi echipa momentului, formaţie ce a eliminat zilele trecute campioana Universitatea Craiova din semifinalele Cupei României. Gălăţenii au făcut investiţii importante în această iarnă, dar şi-au adus şi un antrenor valoros, pe bulgarul Martin Stoev, cel care a câştigat campionatul în România cu Tomis Constanţa.
„Va fi un campionat foarte greu, aşa cum am afirmat încă de la începutul sezonului. Noi considerăm că am revenit cu picioarele pe pământ după înfrângerile de la Craiova şi Steaua şi vom da totul pentru a arăta o altă faţă în partidele viitoare. Suntem echipa care putem bate pe oricine în campionat, dar, în acelaşi timp, putem să şi pierdeem în faţa oricărei echipe. Totul depinde numai de noi, de modul în care ne pregătim, fiindcă dacă vom munci mai mult la antrenamente, sunt sigur că vor veni şi rezultatele pozitive”, a declarat Universalul Adrian Gontariu.
„Trebuie să înţeleagă toată lumea că ceea ce ne dorim noi în acest sezon îşi mai doresc patru, cinci echipe care au investit foarte mult. Noi vom încerca să ne punem cât mai bine la punct pentru „campionatul de 6″, fiindcă acolo se vor face diferenţele şi acolo cred că nu vor mai apărea surprize”, a precizat şi libero-ul Adrian Feher.
Galaţenii se situează pe prima poziţie în Divizia A1, cu 40 de puncte acumulate în 16 partide, în timp ce Volei Municipal, care a coborât pe poziţia a IV-a, are 37 de puncte. Poziţia secundă este ocupată de Steaua Bucureşti, cu 40 de puncte, iar pe locul trei a urcat campioana Universitatea Craiova.
Partida dintre Arcada Galaţi şi Volei Municipal Zalău va avea loc luni, începând cu ora 17, în Sala Sporturilor din Galaţi.
În cadrul etapei a XVII-a s-au înregistrat rezultatele: Volei Club Caransebeş – Universitatea Craiova 2 – 3, CSM Bucureşti – Volei Municipal Piatra Neamţ 3 – 0, Universitatea Cluj – Ştiinţa Bacău 2 – 3, Unirea Dej – Ştiinţa Baia Mare 3 – 2 şi Tricolorul Ploieşti – Steaua Bucureşti 3 – 2.
Clasamanet:
1. Arcada Galaţi 16 14 2 43 – 16 40p
2. Steaua Bucureşti 17 13 4 44 – 18 40p
3. Universitatea Craiova 17 13 4 42 – 17 37p
4. Volei Municipal Zalău 16 13 3 41 – 18 37p
5. Tricolorul Ploieşti 17 12 5 41 – 25 35p
6. CSM Bucureşti 17 10 7 36 – 28 31p
7. Banatul Caransebeş 17 6 11 26 – 39 18p
8. Ştiinţa Baia Mare 17 5 12 28 – 40 18p
9. Unirea Dej 17 5 12 25 – 42 16p
10. Ştiinţa Bacău 17 5 12 23 – 41 15p
11. „U” Cluj 17 4 13 19 – 42 13p
12. CVM Piatra Neamţ 17 1 16 8 – 50 3p

Leave a Comment