Pandemia de coronavirus care a afectat întreaga lume a avut un efect negativ şi asupra sportivilor, antrenorilor, personalului administrativ şi conducerii Clubului Sportiv Municipal Zalău. O mare parte dintre sportivi au comunicat cu antrenorii doar telefonic sau în mediul online, pregătindu-se individual, în funcţie de posibilităţi. În toată această perioadă au fost închise şi bazele sportive, însă, potrivit directorului Silviu Mureşan, acestea ar putea fi redeschise la începutul săptămânii viitoare.
„După toate discuţiile purtate cu reprezentanţii Primăriei Zalău, sper ca bazele sportive să fie redeschise în data de 15 iunie. Este nevoie de achiziţionarea unor produse de dezinfectare, pe care cei de la Primărie ne-au promis că le vor cumpăra. A fost o perioadă foarte grea, iar urmările vor fi destul de grave. Chiar dacă o să ne reluăm activitatea, va fi o reluare foarte timidă, doarece copiii vor veni la antrenamente cu teamă. Va fi nevoie de timp îndelungat pentru a ne reveni la normalitate”, ne-a declarat directorul CSM Zalău, Silviu Mureşan.
Acesta speră ca până la finalul anului să aibă loc şi o parte dintre competiţiile programate, măcar cele mai importante.
„Sper ca în acest an să aibă loc şi competiţii. Aşteptăm deciziile Federaţiilor Internaţionale de specialitate şi, în funcţie de hotărârile lor, vor stabili un calendar competiţional şi Federaţiile din România. Oricum, că vorbim despre competiţii oficiale sau antrenamente, măsurile de prevenţie trebuie respectate cu stricteţe. Sănătatea sportivilor şi antrenorilor este primordială”, a mai afirmat Mureşan.
O parte dintre sportivii clubului şi-au reluat deja pregătirile, fiind vorba despre cei de la atletism şi tenis de câmp, care au avut posibilitatea de a se antrena în altă parte decât pe Stadionul Municipal.
CSM Zalău sa se ocupe doar de copii ! sa termine odata cu finatarea sportului profesionit ! mai bine sa infinteze inca 10-20 de echipe / grupe de lucru, antranament, cu antrenori, profesori de sport din Zalau.
9:59 Subscriu !Daca vor fotbal de performanta sa fie sponsorizat 100% de catre mediul privat.Poate avem vreun Becali de Salaj .