După o serie de rezultate notabile în 2016, tenismena Demjen Eszter a obţinut la finalul săptămânii trecute o performanţă şi cu echipa de junioare III a Clubului Sportiv Municipal Zalău.
La Bistriţa s-a desfăşurat zilele trecute Campionatul Naţional de tenis de masă pe echipe, eveniment la care CSM Zalău a avut reprezentantă atât în concursul feminin, cât şi la masculin.
Cel mai bun rezultat a fost obţinut la fete, echipa antrenată de Victor Puie şi alcătuită din Demjen Eszter, Briana Iacob, Alesia Sferlea şi Demjen Kata obţinând medalia de bronz la finalul concursului.
Cea mai bună evoluţie dintre tenismenele zălăuane a avut-o Demjen Eszter, care nu a pierdut niciun meci pe tot parcursul competiţiei, dovedind încă o dată că este unul dintre cele mai bune produse de perspectivă din tenisul de masă sălăjean din perioada de după ’89.
În grupele preliminare, CSM Zalău a evoluat împotriva formaţiilor CSS Târgu Mureş, CSS Slatina şi CSM Piteşti 1, câştigând toate cele trei jocuri. Zălăuancele au învins cu 4 – 3 echipa din Târgu Mureş şi cea din Slatina, iar de piteştence au dispus cu 4 – 1.
Au urmat grupele semifinale, unde Zalăul le-a avut ca adversare echipele din Craiova, Constanţa şi Târgu Mureş, câştigând cu 4 – 2 în faţa primelor două şi cu 4 – 3 în faţa târgmureşencelor. În urma celor trei victorii, sportivele pregătite de Victor Puie s-au calificat în grupa pentru stabilirea locurilor 1 – 4, unde au mai ajuns CS Mureşul Luduş, CSS Târgu Mureş şi CS Romgaz Mediaş.
În primul meci, zălăuancele au cedat cu 3 – 4 în faţa tenismencelor de la Mureşul Luduş, care au devenit campioane naţionale. În al doilea joc, CSM Zalău a dispus cu 4 – 3 de CSS Târgu Mureş, iar ultimul meci, cel cu Romgaz Mediaş, l-a cedat cu 3 – 4.
„Alesia Sferlea a pierdut meciul cu 3 – 1, după ce a condus cu 7 – 3 în setul doi, la scorul de 1 – 1 pe seturi. De la 7 – 3, scorul a devenit 7 – 9, iar în final, a pierdut setul la 9. Dacă ar fi cîştigat şi setul trei, cu siguranţă ar fi câştigat şi meciul, iar astăzi vorbeam despre un altfel de rezultat”, a declarat Victor Puie.
Antrenorul de la CSM Zalău a ţinut să precizeze că rezultatul fetelor este, totuşi, unul peste aşteptări.
„Mă aşteptam cel mult la o clasare pe locul cinci, nicidecum la o medalie. Fetele au jucat foarte bine. Demjen Eszter nu a pierdut niciun meci în acest concurs, iar Alesia Sferlea a pierdut doar două jocuri. Trebuie ţinut cont şi de faptul că adversarele fetelor au fost mai mari decât ele. Echipa noastră este alcătuită în totalitate din tenismene zălăuane, în timp ce la alte echipe sunt sportive şi din alte zone”, a mai precizat Victor Puie.
În competiţia masculină, CSM Zalău s-a clasat pe locul şapte.
„Se putea obţine o clasare mai bună din partea băieţilor. Au pierdut multe seturi la avantaj”, a explicat Victor Puie.
Echipa masculină de la CSM Zalău a fost alcătuită din Ştefan Pop, Patriciu Iosif şi David Sav.
La masculin, campioană naţională a devenit Steaua Bucureşti 2, urmată pe podium de Steaua Bucureşti 1 şi CS Pristavu Câmpulung Muscel.