Phoenix Şimleu Silvaniei a organizat la finalul acestei săptămâni ultimul turneu de verificare dinaintea începerii noului sezon, având în vedere că formaţia pregătită de Mircea Abraham va debuta sâmbătă în Cupa României. La turneul de la poalele Măgurii au mai fost prezente vicecampioana României, Volei Municipal Zalău şi Universitatea Cluj.
Primul joc a avut loc vineri, când formaţia zălăuană a întâlnit Universitatea Cluj, echipă de care a dispus cu 3 – 0. 25 – 19 a fost scorul final al primului set, iar în actul secund, Zalăul s-a impus la 21. Chiar dacă în ultimul parţial, antrenorul Stoyan Stoev a trimis în teren şi jucătorii de rezervă, Volei Municipal s-a impus cel mai clar, la 16.
Al doilea meci al turneului a avut loc sâmbătă seara, partidă în care s-au duelat cele două formaţii sălăjene. Primul set a fost câştigat categoric de echipa zălăuană, 25 – 13, iar celelalte două parţiale au fost mai disputate. Zalăul a avut avantaj minim la primul time-out tehnic al actului secund, 7 – 8, iar la al doilea a condus cu 16 – 14. Şimleul a egalat la 18, moment în care Stoyan Stoev a solicitat primul time-out al partidei pentru echipa zălăuană. Bulgarul a mai solicitat o dată întreruperea jocului, la 22 – 23, iar finalul a fost al oaspeţilor, care s-au impus cu 25 – 23.
Zalăul a început mai bine şi setul trei, conducând cu 5 – 2, dar Şimleul a egalat la cinci, după care s-a mers aproape „cap la cap” până spre final. La scorul de 17 – 15 pentru şimleuani, bulgarul Stoev a făcut o mutare inteligentă, introducându-l pe centru pe Olteanu în locul lui Gheorghiţă, pentru blocaj. Zalăul a revenit spectaculos, câştigând trei puncte consecutive, 17 – 18, iar în final s-a impus la 22.
Phoenix Şimleu: Vlad Moisa, Lucian Tofan, Vlad Cuciureanu, Ognjen Duduj, Robert Ţuţea, Ciprian Viţelaru, Joel Silva (libero). Au mai evoluat: Florin Filip, Ovidiu Teuşan, Ionuţ Rus şi Preda. Antrenor: Mircea Abraham.
Volei Municipal Zalău: Marin Lescov, Gabriel Cherbeleaţă, Răzvan Mihalcea, Mihai Gheorghiţă, Leonardo Dall Bosco, Marian Bala şi Adrian Feher (libero). Au mai evoluat: Răzvan Olteanu şi Andrei Georgescu. Antrenori: Stoyan Stoev (principal), Bogdan Nicolae (secund)
Ultimul meci al turneului este programat duminică, de la ora 18, Phoenix Şimleu Silvaniei urmând să întâlnească Universitatea Cluj.