Ediţia din acest an a Cupei României la Karate-Do a avut loc la finele săptămânii trecute, la Târgu Secuiesc, fiind prezenţi sportivi de la peste 20 de cluburi din România.
Sălajul a fost reprezentat de Clubul Sportiv Dani-San Zalău, condus de Dan Chiş şi de Clubul Sportiv Omega Şimleu Silvaniei, al cărui preşedinte este Gheorghe Pop.
Zălăuanii prezenţi la această competiţie au obţinut rezultate notabile, reuşind să ocupe poziţia a treia în clasamentul general al probei de shobu ippon. Cele mai bune rezultate din delegaţia zălăuană au fost obţinute de Mihail Chiş, Andrei Chiş, Darius Goron, Andrei Creţ, Larisa Borbe şi Antonia Niream, care au urcat pe prima treaptă a podiumului. Pe poziţia secundă s-au clasat: Andrei Creţ, Daria Făgăraşi, Daciana Făgăraşi şi Ştefania Costea, în timp ce pe ultima treaptă a podiumului s-au situat Kis Lorand şi Samuel Benţa.
Evoluţii remarcabile au avut şi cei patru sportivi de la CS Omega Şimleu Silvaniei, Paula Radu, Tania Pop, Maia Pop şi Marius Ilinca, aceştia obţinând în total şase medalii de aur, trei de argint şi două de bronz.