Cu toate că ediţia de anul trecut a avut loc la doar câteva ore după o ploaie torenţială, aproape 950 de zălăuani s-au adunat la linia de start. Competiţia revine în prim-plan joi după-amiaza, cu o nouă ediţie. Evenimentul organizat de Clubul Rotary, la iniţiativa profesorului Gheorghe Tadici, va avea loc la ora 16:30, pe Bulevardul „Mihai Viteazul” din Zalău.
Startul se va da din faţa Şcolii Gimnaziale „Simion Bărnuţiu” şi se va alerga până în zona Perla, iar premierea va avea loc pe Platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din Zalău.
Şi în acest an, „Crosul Rotary” se va desfășura la mai multe categorii de vârstă, atât pentru băieți, cât și pentru fete: clasele IV – VI ; VII – VIII; IX – X şi XI– XII. Toţi participanţii vor primi la final tricouri, iar primii trei clasaţi la fiecare categorie vor fi răsplătiţi cu câte un trening.
La ediţia din acest an se estimează un număr de aproximativ 1100 de elevi.
„Responsabil din partea Clubului Rotary Zalău de această acțiune sportivă este profesorul Gheorghe Tadici, iar costurile totale de aproximativ 20.000 lei sunt suportate de membrii clubului împreună cu sponsorii: Drum Inserv, Armonia Dis-Art, Ady Com, Total As, Universal Co, Multicom și Clio”, a declarat Gavril Iepure, președintele Rotary Zalău.
În scoli nu s-a trimis nicio informație! !!