Viitorul clubului FC Zalău părea să atârne la un moment dat de un fir de aţă, iar preşedintele Ioan Morar nu a ezitat să afirme că echipa de fotbal poate ajunge chiar în situaţia de a se desfiinţa, din cauza problemelor financiare cu care s-a confruntat începând din vara anului trecut. Conturile clubului au fost blocate din cauza datoriilor către bugetul statului, la fel cum s-a întâmplat în cazul echipelor de volei şi handbal, dar, la ultimele două, situaţia s-a rezolvat în toamna anului trecut.
Sărbătorile de iarnă au venit cu veşti bune şi pentru clubul de fotbal. Cu câteva zile înaintea Crăciunului au fost deblocate şi conturile echipei FC Zalău, preşedintele Ioan Morar garantând că va achita, până la finalul acestui an, toate datoriile către bugetul statului. Până în ultima zi a anului 2015 au fost depuse la Primăria Zalău şi documentele necesare aprobării proiectului de finanţare, însă, Consiliul Local nu mai poate vira în contul clubului bani şi pentru anul 2015.
„Fiind încheiat anul 2015, este clar că nu se mai pot face cheltuieli aferente. Bani de la bugetul local au fost şi pentru anul trecut, dar aceştia nu au putut fi distribuiţi din cauză că FC Zalău nu îndeplinea condiţiile de eligibilitate. La finalul anului trecut, chiar şi în ultima zi lucrătoare din 2015 s-au adus documente care dovedesc că FC Zalău este eligibil. Avem prevăzută o anumită sumă şi pentru perioada din returul acestui sezon, dar şi pentru anul competiţional 2016 – 2017. Bugetul va fi aprobat până la data de 1 februarie”, ne-a declarat viceprimarul Claudiu Bîrsan.
Având în vedere problemele financiare cu care FC Zalău s-a confruntat în prima parte a campionatului, clubul de la poalele Meseşului s-a despărţit de o parte dintre jucători, iar antrenorul principal Constantin Olariu părea decis să nu mai continue pe banca echipei zălăuane.
Situaţia va reveni, însă, la normal, odată cu rezolvarea problemelor financiare.
„Dacă Primăria va fi în continuare alături de noi, vom putea alcătui şi un lot mai valoros decât în prima parte a campionatului. Am avut un parcurs modest în tur, deoarece lotul a fost făcut în funcţie de banii pe care i-am avut la dispoziţie. Locul nostru nu este acela pe care ne situăm în acest moment, dar sunt convins că finalul de sezon ne va găsi pe o poziţie mult mai bună dacă vom beneficia de susţinere financiară din partea autorităţilor locale”, a precizat Ioan Morar.
FC Zalău ar urma să înceapă pregătirile după data de 15 ianuarie, iar prima etapă din retur este programată sâmbătă, 5 martie, începând cu ora 15.