Echipa masculină de volei, Remat Zalău, a cărei denumire va fi schimbată o dată cu încheirea actualului sezon al Diviziei A1, va beneficia în acest an de mai mulţi bani din partea Primăriei Zalău, dacă proiectul de hotărâre va fi aprobat de consilierii locali, în cadrul şedinţei care va avea loc miercuri. Suma propusă în acest an pentru clubul de volei este de 2.154.000 de lei, cu 374.000 mai mult decât anul trecut. Practic, întreg bugetul clubului va fi majorat. Dacă în 2012, echipa de volei a beneficiat de 2.284.062 lei, în acest an, clubul ar putea dispune de un buget mai mare, 2.341.300.
Consiliul Local este acţionar majoritar la echipa de volei, deţinând 92 la sută din procente, restul de opt la sută fiind împărţite, în mod egal, între Consiliul Judeţean Sălaj şi firma Drilling Equipment, cea care a preluat la începutul anului procentul de patru la sută, pe care-l deţinea grupul de firme Rematinvest. Ultimii doi acţionari vor aloca, fiecare, suma de 93.650 de lei.
Echipa de handbal, HC Zalău, unde Consiliul Local deţine patru la sută din acţiuni, ar putea beneficia din partea Primăriei de suma de 94.105 lei. Consiliul Judeţean deţine 95 la sută din procente, astfel că va aloca 2.235.000 de lei. Inserco Zalău şi H. Invest Zalău au, fiecare, 0.5 la sută din acţiuni, cele două firme urmând să aloce, în total, suma de 23.526 de lei.
Dacă la clubul de volei, bugetul venit din partea Consiliului Local ar putea fi majorat, echipa de fotbal, FC Zalău, se pare că va beneficia în acest an de mai puţini bani din partea consilierilor locali. Suma ce urmează a fi direcţionată în acest an către clubul de fotbal este de 600.000 de lei, cu 90.000 mai puţin faţă de anul trecut. SC Nazareth Impex va aloca aceeaşi sumă ca în 2012, 106.000 lei, bugetul total al clubului fiind în acest an 706.000 lei.