Deşi a avut câştig de cauză la Comisia de Apel din cadrul Federaţiei Române de Handbal, echipa pregătită de Gheorghe Tadici nu a scăpat de amendă, ca urmare a scandărilor rasiste pe care le-a acuzat conducerea clubului băimărean la adresa jucătoarei Allison Pineau, în timpul partidei dintre HC Zalău şi HCM Baia Mare, din data de 9 februarie.
Cristian Jura, secretar de stat în cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), a declarat miercuri pentru Agerpres că această instituţie a amendat clubul de handbal din Zalău, dar şi Federaţia Română de Handbal, ca urmare a scandărilor rasiste pe care le-a acuzat clubul HCM Baia Mare la adresa jucătoarei Allison Pineau.
„Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat miercuri discriminarea şi a dat următoarele sancţiuni: HC Zalău – 5.000 de lei, Federaţia Română de Handbal – 5.000 de lei”, observatorul meciului – 3.000 de lei şi cei doi arbitri câte 2.000 de lei”, a afirmat Cristian Jura.
Acesta a mai precizat că CNCD nu a primit filmul din partea Jandarmeriei, iar decizia a fost luată pe baza probelor existente la dosar.
Gheorghe Tadici a precizat că, pe adresa clubului nu a ajuns încă nicio înştiinţare oficială din partea CNCD, drept urmare, nu face deocamdată niciun fel de comentariu despre acest subiect.
Surse oficiale susţin că la decizia CNCD ar fi putut contribui chiar şi declaraţiile date de preşedintele FRH, Alexandru Dedu atât înaintea judecării cazului, cât şi după ce a fost anunţată decizia Comisiei de Apel.
Eroare la comanda .seful frh a anuntat dupa decizia comisiei de apel a frh ca nu este de acord cu anularea sanctiunilor comisiei de disciplina care este in genunchi in fata lui. Interviufile lui Dedu inainte si dupa sunt cauza ! Viata insa plateste totul…iar el o sa mearga in carje toata viata ! Zomby…