Campionatul Mondial de Fotbal Fete 2023, Australia – Noua Zeelandă

21 iulie, ora 10, Spania-Costa Rica, 3:0 (3:0)

Se intonează cele două imnuri, imnul Spaniei, fără versuri. Antrenorul iberic JORGE WILDE, adoptă sistemul 1-4-3-3, iar AMELIA VALVERDE, coachul costarican sistemul 1-3-4-3. Meciul s-a jucat în Noua-Zeelandă, teren foarte bun, ploaie şi vânt puternic.
Selecţionata spaniolă, o combinaţie dintre Real Madrid şi F.C. Barcelona, o posibilă pretendentă la podium, şi-a sufocat pur şi simplu adversara, dominând categoric partida „dal capo al fine”. Scorul nu reflectă nici pe departe situaţia din teren, posesie 70% – 30% pentru Spania, spune totul.
În minutul 9 am consemnat prima mare ocazie în dreptul Spaniei, urmată de o fază superbă în minutul 11, mingea fiind respinsă în extremis de sub transversală de portăriţa din America Centrală. Aceste două faze anunţau furtuna care s-a declanşat între minutele 21-27, totul tranșându-se în 7 minute.
Minutul 21, 1-0, pentru Spania prin autogolul jucătoarei DEL CAMPO.
Minutul 23, 2-0, pentru Spania, BONMATI, şut la colţul lung din interiorul careului de 16 metri.
Minutul 27, 3-0, pentru Spania, marchează GONYALES, printr-un şut din careul de 6 metri.
În minutul 33, Spania putea face 4-0, henţ în careu, 11 metri, execută telefonat decarul HERMOSO, respinge portarul costarican. În minutul 41 am consemnat singura mare ocazie pentru COSTA RICA, Herera, ratează singură cu portarul. În repriza secundă continuă canonada la poarta costaricană, în minutele 50, 56, 60 şi 75, CARMONA şi GONYALES, zguduie bara transversală. În minutele 83 şi 90+4, ALEXIA putea ridica scorul la 4 sau 5 zero. Cosat Rica a scăpat uşor.
Bună prestaţia brigăzii de arbitrii din Australia-Asia.
Meciul a fost comentat pe TVR 1 de NARCIS ŞELARU, comentatorul meciurilor de volei de pe TVR 3.
Date generale despre cele două ţări (bine de ştiut)
SPANIA
Denumirea oficială: Regatul Spaniei (rege Felipe al VI-lea)
Capitala: Madrid (2.9 milioane locuitori)
Limba oficială: spaniola
Suprafaţa: 505.900 km 2
Populaţia: 47 milioane locuitori (aproape 2 milioane de români)
Densitatea populaţiei: 78,9 loc/km2
Religia: catolicism (96,5%), islam, iudaism etc
Moneda: euro
Forma de guvernare: monarhie
Ziua naţională : 12 octombrie (Ziua hispanităţii)
COSTA RICA
Denumirea oficială: Republica COSTA RICA
Capitala: San JOSE (300.000 locuitori)
Limba oficială: spaniola
Suprafaţa: 51.005 km 2
Populaţia: 3,9 milioane locuitori
Densitatea populaţiei: 69,9 loc/km2
Religia: catolicism( 91%), protestanism 6,9%, mozaism etc
Moneda: colon-ul
Forma de guvernare: republică
Ziua naţională: 15 septembrie

Profesor de istorie
Dumitru Bârjac
Păuşa

2 Thoughts to “Campionatul Mondial de Fotbal Fete 2023, Australia – Noua Zeelandă”

  1. […] 21 iulie, ora 10, Spania-Costa Rica, 3:0 (3:0) Se intonează cele două imnuri, imnul Spaniei, fără versuri. Antrenorul iberic JORGE WILDE, adoptă sistemul 1-4-3-3, iar AMELIA VALVERDE, coachul costarican sistemul 1-3-4-3. Meciul s-a jucat în Noua-Zeelandă, teren foarte bun, ploaie şi vânt puternic. Selecţionata spaniolă, o combinaţie dintre Real Madrid şi F.C. Barcelona, o posibilă pretendentă la podium, şi-a sufocat pur şi simplu adversara, dominând categoric partida „dal capo al fine”. Scorul nu reflectă nici pe departe situaţia din teren, posesie 70% – 30% pentru Spania, spune totul. În minutul… Citeste mai mult […]

  2. […] 21 iulie, ora 10, Spania-Costa Rica, 3:0 (3:0) Se intonează cele două imnuri, imnul Spaniei, fără versuri. Antrenorul iberic JORGE WILDE, adoptă sistemul 1-4-3-3, iar AMELIA VALVERDE, coachul costarican sistemul 1-3-4-3. Meciul s-a jucat în Noua-Zeelandă, teren foarte bun, ploaie şi vânt puternic. Selecţionata spaniolă, o combinaţie dintre Real Madrid şi F.C. Barcelona, o posibilă pretendentă la podium, şi-a sufocat pur şi simplu adversara, dominând categoric partida „dal capo al fine”. Scorul nu reflectă nici pe departe situaţia din teren, posesie 70% – 30% pentru Spania,  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment