OPTIMI DE FINALĂ
COLUMBIA – JAMAICA 1-0 (0-0)
8 august, ora 11, (20 ora locală), MELBOURNE, 11 grade Celsius, stadion – AAMI PARK, au asistat 27.706 spectatori
Arbitrul de centru: JACEWICZ AUSTRALIA,
Cei doi antrenori Abadia N., Columbia şi Donaldson L., Jamaica au folosit acelasi sistem de joc 4-4-2, ambele echipe calificate în premieră în sferturi de finală, Jamaica prima din Caraibe.
Primele 25 de minute am avut parte de fotbal cu linguriţa, pur şi simplu n-am avut ce consemna. În minutul 27, decarul columbian Santos a fost foarte aproape să devieze mingea pe lângă Spencer, portăriţa din Antilele Mari. În minutul 30, lovitură de colţ pentru Columbia, execută Usme şi Spencer respinge spectaculos, urmată în minutul 38 de alte două cornere pentru echipa din America de Sud. În minutul 42 Columbia, prin Anamaria Guzman, trimite mult peste poartă. O repriză pauperă de fotbal cu un singur şut pe poartă, bine că s-a gătat.
În repriza secundă, sud-americancele intră decise pe teren să tranşeze situaţia şi pe tabelă în favoarea lor, lucru pe care-l realizează foarte repede. În minutul 51, jucătoarea cu numărul 11, Usme, face 1-0 pentru Columbia după o pasă englezească din diagonală lungă trimisă de Guzman. După gol, temperatura meciului creşte puţin. În minutul 54, Jamaica are o bună oportunitate de gol dar Perez respinge de pe linia porţii, după ce mingea lovise bara verticală. În minutul 55, Linda Caicedo ratează cea mai mare ocazie de gol a meciului, singură cu Spencer. Columbiana de 18 ani, Linda, jucătoare la Real Madrid este copilul teribil al fotbalului femin sud-american. La 15 ani a fost diagnosticată cu o boală incurabilă, a supraveţuit, şi astăzi a devenit una din vedetele mondialului, una din cele mai tinere jucătoare de la Cupa Mondială. Cea mai tânără prezenţă la mondial este sud-coreanca Casez Phair, la 16 ani şi 26 de zile, de fapt cea mai tânăra debutantă din istorie. În minutul 82, mare ocazie pentru Jamaica prin McNamara, urmată de ocazia şi mai mare a Columbiei din minutul 86, prin Santos care trimite mingea-n bară. Columbia câştigă meritat, merge în sferturi, realizează cea mai mare performanţă din istoria sa şi reprezintă America în continuare. În celălalt meci al zilei, Franţa Maroc 4-0.
Sferturi de finală: SPANIA – OLANDA, JAPONIA – SUEDIA, COLUMBIA – ANGLIA, AUSTRALIA – FRANŢA
Date statistice:
Cartonaşe galbene: 1 – 2
Posesie: 46% – 54%
Ocazii de gol: 9 – 6
Şuturi pe poartă: 2 – 2
Cornere: 7 – 3
Lovituri libere: 10 – 9
COLUMBIA
Denumirea oficială: REPUBLICA COLUMBIA
Capitala: BOGOTA (5,5 milioane de locuitori)
Limba oficială: SPANIOLA
Suprafaţa: 1.140.000 km2
Populaţia: 36,5 mil. locuitori
Densitatea populaţiei: 31,2 loc/km2
Religia: catolicism etc
Moneda: peso columbian
Forma de guvernare: republică
Ziua naţională: 20 iulie
JAMAICA
Denumirea oficială: JAMAICA
Capitala: KINGSTON
Limba oficială: ENGLEZĂ
Suprafaţa: 10.991 km2
Populaţia: 2,8 milioane de locuitori
Densitatea populaţiei: 266 loc/km2
Religia: Protestantism, catolicism etc
Moneda: dolarul jamaican
Forma de guvernare: monarhie constituţională
Ziua naţională: 6 august (aniversarea independenţei din 1962)
profesor de istorie Dumitru Bârjac, Păuşa
[…] OPTIMI DE FINALĂ COLUMBIA – JAMAICA 1-0 (0-0) 8 august, ora 11, (20 ora locală), MELBOURNE, 11 grade Celsius, stadion – AAMI PARK, au asistat 27.706 spectatori Arbitrul de centru: JACEWICZ AUSTRALIA, Cei doi antrenori Abadia N., Columbia şi Donaldson L., Jamaica au folosit acelasi sistem de joc 4-4-2, ambele echipe calificate în premieră în sferturi de finală, Jamaica prima din Caraibe. Primele 25 de minute am avut parte de fotbal cu linguriţa, pur şi simplu n-am avut ce consemna. În minutul 27, decarul columbian Santos a fost foarte aproape… Citeste mai mult […]
[…] OPTIMI DE FINALĂ COLUMBIA – JAMAICA 1-0 (0-0) 8 august, ora 11, (20 ora locală), MELBOURNE, 11 grade Celsius, stadion – AAMI PARK, au asistat 27.706 spectatori Arbitrul de centru: JACEWICZ AUSTRALIA, Cei doi antrenori Abadia N., Columbia şi Donaldson L., Jamaica au folosit acelasi sistem de joc 4-4-2, ambele echipe calificate în premieră în sferturi de finală, Jamaica prima din Caraibe. Primele 25 de minute am avut parte de fotbal cu linguriţa, pur şi simplu n-am avut ce consemna. În minutul 27, » Mai multe detalii […]