„Campion în școală” la Orientare sportivă

În zilele de 17 și 18 decembrie 2024, Clubul Sportiv Pro-Silva Orientare Zalău, în colaborare cu Agenția Națională pentru Sport, Ministerul Educației și Federația Română de Orientare, a organizat în Parcul Central din Zalău, un concurs de orientare sportivă  în cadrul programului  național ,,Campion în școală”, subprogramul ,,Redescoperă  România-orientare sportivă ”.

La competiție au participat aproximativ 600 de elevi din municipiul Zalău, care s-au întrecut în găsirea posturilor de control în timp cât mai scurt, arătându-și și dezoltându-și abilitățile de orientare pe hartă. Deoarece concursul a fost organizat cu echipe mixte (fete și băieți), aceasta a dus, pe lângă mișcarea în aer liber, și la dezvoltarea coeziunii de grup. Participanții au fost de la Școala Gimnazială ,,Gheorghe Lazăr” și de la Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu” din Zalău. Sperăm ca pe viitor acest program să poată fi extins în toate școlile din oraș și chiar din mediul rural.

Din partea C.S. Pro-Silva Orientare Zalău au participat în echipa de organizare Ioan Tăutu, Edi Gobl, Aurel Bughe și Florin Dârjan, sprijiniți de profesorii de educație fizică și sport Luminița Ghile, Dorin Mastan și Marian Ignat.

Programul  ,,Campion în școală” are drept obiective generale următoarele:

– conștientizarea elevilor în legătură cu valorile și atitudinile pe care le formează sportul;

– creșterea nivelului de interes al elevilor pentru activitățile motrice curriculare;

– stimularea organizării de activități sportive extracurriculare și extrașcolare în unitățile de învățământ preuniversitar;

– cunoașterea, în mod direct, de către elevi și profesori a marilor campioni ai sportului românesc, care prin performanțele lor au contribuit la promovarea imaginii României pe plan internațional.

În cadrul acestui proiect, C.S. Pro-Silva Orientare Zalău a fost primul club  de orientare din țară, din cele 43 de cluburi afiliate la Federația Română de Orientare, care s-au implicat în acest proiect, sperând să atragă și în acest mod copii spre acest sport, iar acești copii să reprezinte județul nostru în competiții la nivel național, mai ales că C.S. Pro-Silva Orientare Zalău va organiza anul viitor în municipiul Zalău și în pădurile din apropiere Campionatul Național de Sprint Urban, Campionatul Național de Noapte și Campionatul Național de Ștafetă Mixtă la orientare sportivă.

Orientarea este sportul ce constă în parcurgerea unui traseu, într-un teren necunoscut, materializat printr-o succesiune de posturi de control ce trebuiesc atinse; sportivul alege ruta între posturile de control, cu ajutorul hărţii şi al busolei.

,,Orientarea prin suprapunerea lucidităţii mentale, cu condiţia fizică atletică, oferă o ideală recreere pentru toţi cei care preferă îmbinarea efortului muscular cu ingeniozitatea şi abilitatea tehnică” – John Disley, medaliat cu bronz în proba de 3000 m obstacole, Jocurile Olimpice de la Helsinki.

Cel căruia îi place alergarea şi doreşte să-şi consolideze atenţia prin exerciţii mentale, este născut pentru sportul Orientării. Aici i se cere concentrarea gândirii, în timp ce corpul este absorbit de cel mai bun şi cel mai natural exerciţiu fizic – alergarea.

Președinte  C.S. Pro-Silva Orientare Zalău

Florin DÂRJAN

One Thought to “„Campion în școală” la Orientare sportivă”

  1. […] de orientare pe hartă. Deoarece concursul a fost organizat cu echipe… Articolul „Campion în școală” la Orientare sportivă apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment