Campioana Sălajului vs. campioana Maramureşului este unul dintre meciurile de baraj pentru promovarea în Liga a III-a ce urmează să se desfăşoare în această vară, duel ce a avut loc şi în urmă cu doi ani, când Unirea Mirşid devenea în premieră câştigătoarea Ligii a IV-a Sălaj. După două încercări eşuate, formaţia sălăjeană vrea să „tragă” în această vară cartea câştigătoare la barajul de promovare în Liga a III-a, unde va întâlni, cel mai probabil, Viitorul Ulmeni, Progresul Şomcuta Mare sau Avântul Bârsana. Prima formaţie a fost adversara Unirii Mirşid şi în urmă cu două sezoane, Viitorul Ulmeni câştigând fără nicio emoţie „dubla” cu echipa sălăjeană.
Condusă în prima parte a campionatului de pe margine de Forin Pop, Unirea Mirşid va avea un nou antrenor în partea a doua a sezonului, conducerea clubului ajungând la un acord cu Vasile Jula, fost jucător în Liga I şi fost component al echipei naţionale de fotbal.
„Am acceptat oferta pentru că la Mirşid este un grup unit de jucători, iar primarul comunei este un om care iubeşte fotbalul şi este alături de echipă. Avem mult de muncă, fiindcă „războiul” este departe de a fi câştigat. Pentru început, va trebui să ne concentrăm la meciurile din campionat, să luăm fiecare joc în parte şi să câştigăm totul până la final. Le-am transmis şi băieţilor să lase meciul de baraj, fiindcă mai sunt multe etape până la final. Vom încerca să mai facem câteva transferuri şi să aliniem o formulă cât mai bună la fiecare joc”, ne-a declarat Vasile Jula.
Jula va conduce primul antrenament din acest an al Unirii Mirşid marţi, prima etapă a returului fiind programată în 9 martie.
Vasile Jula şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei de jucător la echipele „U” Cluj, CFR Cluj şi Gloria Bistriţa, iar cariera şi-a încheiat-o la FC Zalău, în Liga a III-a, pe care a şi antrenat-o o perioadă de timp.
Unirea Mirşid este lider în Liga a IV-a Sălaj, cu 31 de puncte, urmată de Dumbrava Gîlgău, cu 28 de puncte şi Rapid Jibou, cu 26 de puncte.
Spune-mi, te rog, un meci al nationalei in care a jucat Vasile Jula