Doar două etape a evoluat Luceafărul Bălan fără antrenor licenţiat pe banca tehnică. După despărţirea de Marius Paşca, formaţia de pe malul Someşului a rămas fără „principal”, iar echipa a fost condusă de Emil Ionaş, cel care s-a ocupat în trecut şi de grupele de juniori republicani. Acesta nu dispune, însă, de Licenţa A, pentru a putea conduce echipa de pe bancă, astfel că la meciul de pe teren propriu cu FC Zalău a dat indicaţii din afara stadionului.
Chiar dacă s-a despărţit de formaţia din Bălan în urmă cu mai bine de două săptămâni, Marius Paşca figura în continuare ca antrenor principal la Bălan, tocmai pentru ca echipă să nu fie sancţionată. A fost, însă, o soluţie de moment, deoarece la începutul acestei săptămâni, patronul clubului, Radu Pop, a ajuns la o înţelegere cu zălăuanul Călin Pop.
„Am ajuns la o înţelegere cu antrenorul Călin Pop şi sper să avem o colaborare bună. Aveam nevoie de un antrenor licenţiat, iar noi am mai colaborat cu domnul Călin Pop şi în urmă cu câţiva ani, când aveam grupele de juniori republicani. Călin Pop este un antrenor valoros şi a demonstrat acest lucru la echipele pe care le-a pregătit. Până în iarnă, va fi prezent la meciurile oficiale de pe teren propriu, iar la finalul turului, sper să ajungem la o înţelegere, să continuăm colaborarea şi să se ocupe şi de pregătirea echipei. Din iarnă intenţionăm să mai aducem la echipă câţiva jucători, pentru a întări lotul”, ne-a declarat Radu Pop, principalul finanţator al echipei din Bălan.
Noul antrenor al Bălanului va fi prezent sâmbătă la partida pe care Luceafărul o va susţine pe teren propriu în compania celor de la AFC Odorheiu Secuiesc. „Am purtat o discuţie telefonică în această săptămână cu domnul Radu Pop şi i-am promis că voi ajuta echipa până la finalul turului la meciurile de pe teren propriu. Sâmbătă voi fi prezent la meciul cu Odorheiu Secuiesc şi sper ca echipa să obţină prima victorie. Până în iarnă, îmi voi face o părere despre lotul echipei, iar la finalul turului vom decide ce mai trebuie să aducem în lot şi ce vom face în continuare. La meciul de sâmbătă mă voi întâlni cu domnul Pop şi vom stabili mai multe detalii despre colaborarea noastră”, a afirmat antrenorul Călin Pop.
Tehnicianul zălăuan şi finanţatorul echipei din Bălan au fost şi adversari pe vremea când erau jucători de fotbal. „Eu am evoluat la Chimia şi la Laminorul Zalău, iar domnul Radu Pop era portar la Minerul Sărmăşag”.
Călin Pop va colabora cu Emil Ionaş pe banca tehnică. „Şi Emil Ionaş va rămâne la echipă, iar Călin Pop va colabora cu el la nivelul conducerii tehnice”, a încheiat finanţatorul Bălanului.