Promovarea în Liga a II-a, un obiectiv despre care s-a vorbit la SCM Zalău încă din startul sezonului, pare să fie astăzi, mai degrabă o glumă proastă. Schimbarea antrenorului George Zima nu pare să fi limpezit apele la formația zălăuană, o echipă care, în ciuda salariilor mari pe care le oferă jucătorilor, se află pe un modest loc cinci după prima etapă a returului.
În urmă cu o săptămână, zălăuanii conduși de Dorin Toma s-au impus cu 4 – 0 împotriva celor de la Luceafărul Oradea, dar scorul a fost 1 – 0 pentru SCM până în ultimele cinci minute. Sâmbătă, zălăuanii au avut o evoluție și mai modestă în fața unei alte echipe ce luptă pentru evitarea retrogradării, Progresul Șomcuta Mare. Ba mai mult, SCM Zalău a fost învinsă cu scorul de 2 – 1 pe teren propriu, un rezultat care scoate încă o dată în evidență faptul că lucrurile se îndreaptă spre direcția greșită la acest club, unde condițiile oferite sunt de nivelul Ligii a II-a, iar evoluția și rezultatele, de nivelul Ligii a IV-a.
Zalăul a pierdut sâmbătă pe teren propriu împotriva unei echipe pe care, în prima etapă a turului, a învins-o cu scorul de 8 – 1 în deplasare, ceea ce stârnește multe semne de întrebare despre felul în care decurg lucrurile la acest club.
SCM-ul a deschis scorul în partida de sâmbătă în minutul 27, prin Cosmin Meșter, dar imediat după pauză, Gabriel Bodore a înscris pentru 1 – 1, iar în minutul 87, Paul Batin a înscris golul victoriei pentru formația vizitatoare, provocând echipei zălăuane un eșec greu de digerat.
După zece etape, SCM Zalău se află pe locul cinci, o poziție ce nu-i asigură calificarea în play-off, urmând ca în etapa viitoare să întâlnească pe teren propriu CSM Satu Mare.
Trebuie schimbat tot de la conducere pina la ultimul jucator fără pile și pupincuriști
Pana la.urma ce loc e 6 (asa scrie la.inceput) sau 5 (la sfarsit)?
O mai urcat un loc,până ce o terminat de scris articolu !
DEZMAT TOTAL pe banii celor aproximativ 60000 de zalauani care fiecare contribuie lunar cu 7 lei la aceasta echipa PSD si aceasta fara voia lor ci pt ca asa vrea primarul si echipa de consilieri PSD…..
30000 euro pe an este contractul lui alin pop …beizadeaua fostului senator gheorghe pop
Se poate mulțumi lui Pașca marius marele manager rezultatele crede că e un bun manager dar nu știe nimic că cum a fost și antrenor slab Manager demisia pasca