Baza Sportivă Viitorul din Hereclean va găzdui la finele acestei săptămâni faza zonală a „Cupei Tymbark”, o competiţie organizată de Federaţia Română de Fotbal în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj.
La eveniment participă câştigătoarele judeţelor Bihor, Satu Mare, Maramureş, Sălaj şi Bistriţa-Năsăud, copiii participanţi având vârste cuprinse între 5 şi 9 ani, fete şi băieţi.
Competiţia a început în luna octombrie a anului trecut, cu etapa şcolară, continuându-se în luna decembrie cu etapa pe localităţi. A urmat în luna februarie etapa judeţeană, iar la finalul acestei săptămâni are loc faza zonală.
Etapa finală este programată în perioada 23 – 24 mai, la Timişoara. La etapa finală vor participa doar elevii claselor III – IV (U10) şi ai claselor V – VI (U12).
E bine ca a gazduit. E rau ca nu primim si informatii despre ce s-a intimplat.