Au pierdut cu Gloria, dar nu şi gloria

Unii sunt cunoscători, alţii simpli spectatori sau iubitori ai fenomenului, dar majoritatea vorbesc în ultima perioadă despre baraj sau chiar de retrogradare când vine vorba despre Handbal Club Zalău. O echipă care, deşi beneficiază de o susţinere consistentă din partea Consiliului Judeţean Sălaj, are astăzi un buget incomparabil mai mic cu multe alte echipe din Liga Naţională. Spun astăzi, pentru că până în urmă cu patru, cinci sezoane, bugetul echipei noastre putea fi comparat cu al formaţiilor de pe locurile 3 – 10. Iar acest lucru s-a văzut şi prin rezultate: medalie de bronz în 2017 în Liga Naţională; medalie de bronz în 2019 şi 2021 în Cupa României. Sunt doar ultimele rezultate, mult prea puţine faţă de ce a obţinut handbalul zălăuan de-a lungul istoriei. O istorie de 45 de ani (se vor împlini în vară), cu titluri naţionale, cu participări în cupele europene, chiar şi în grupele Ligii Campionilor, cu o cupă europeană câştigată, cu finale şi semifinale de cupe europene, dar şi cu alte rezultate notabile, care au făcut din handbalul zălăuan un brand naţional, nu doar local.
HC Zalău a pierdut duminică, în prima etapă a returului, duelul din deplasare cu Gloria (25 – 32, 13 – 17 la pauză), dar nu şi-a pierdut şi gloria, iar rezultatele obţinute de-a lungul anilor, cu Tadici la timonă, nu pot fi şterse, indiferent de felul în care Zalăul va încheia actualul sezon. Că Tadici a promovat dintotdeauna jucătoare tinere, iar unele au ajuns consacrate chiar la nivel internaţional este deja o „poezie” cunoscută de toată lumea. O face şi astăzi, dovadă fiind şi marcatoarele de la Bistriţa (Toth, 20 de ani – 9 goluri; Stamin, 21 de ani – 3 goluri; Lazic, 22 de ani – 4 goluri; Moisin, 25 de ani – 2 goluri; Berbece, 26 de ani – 3 goluri; Vrabie, 21 de ani – 3 goluri; Mihart, 23 de ani – 1 gol). Probabil, dacă ar fi beneficiat de bugetul CSM-ului, al Rapidului, al Gloriei Bistriţa sau al echipei din Vâlcea, ar fi adus şi la Zalău jucătoare străine, cu care să facă, cu adevărat, performanţă, fiindcă este omul care şi-a dorit mereu să obţină rezultate notabile, iar eşecurile le-a „digerat” greu de fiecare dată.
Cândva, Zalăul dădea ora exactă în handbalul feminin românesc, ceea ce astăzi nu mai poate fi pus în calcul nici pe departe. Oraşul este în dezvoltare, la fel şi judeţul, dar fără sprijinul marilor investitori din această urbe, handbalul va continua să se zbată ca un peşte pe uscat pentru supravieţuire. Echipa de volei şi-a luat de mult „adio” de la titlu, iar fotbalul se chinuie de ani buni să revină în Liga a II-a. Şi asta, tot pentru că nu ne mai putem compara cu multe alte echipe cu care, până în urmă cu câţiva ani, ne băteam „de la egal la egal”. Când diferenţele de buget nu au fost atât de semnificative, echipele de handbal şi volei au lăsat în spate cluburi mai bogate, dar astăzi, vorbim despre diferenţe foarte mari de buget, iar pâinea nu mai poate fi la fel de gustoasă dacă-i lipseşte vreun ingredient, oricât de bun ar fi cuptorul.
Revenind la echipa de handbal, este cât se poate de vizibil că traversează una dintre cele mai delicate perioade din istorie. Viitorul se arată unul cenuşiu, dar nu suficient de întunecos pentru a ne pierde orice speranţă. „Tadici nu este Mafalda”, după cum a spus-o în repetate rânduri chiar el, dar cunoscându-i valoare şi experienţa acumulată de-a lungul anilor, îndrăznesc să cred şi să sper că acolo, într-un fund de buzunar, mai are un ultim as, cu care să menţină această echipă în prima ligă şi să nu o ducă acolo de unde a luat-o în urmă cu aproape 45 de ani.