Profitând de perioada în care au fost sistate toate competiţiile sportive şi activităţile la cluburile sportive, Federaţia Română de Volei organizează săptămânal, cursuri online de perfecţionare cu toţi antrenorii din ţară. Iniţiativa îi aparţine lui Adin Cojocaru, preşedintele Colegiului Central al Antrenorilor, iar printre antrenorii care participă la aceste acţiuni se numără şi sălăjenii Dorian Faur, directorul CSS Zalău, Horea Giurgiu, antrenîn cadrul CSS Zalău, Marius Lazăr reprezentantul Academiei de Volei cu acelaşi nume şi Ovidiu Teuşan, antrenor la Silvania Sport Şimleu Silvaniei.
„Sunt întâlniri bisăptămânale şi săptămânale cu toţi antrenorii care doresc să participe. Se discută despre diferite teme, au fost cursuri unde am avut şi invitaţi speciali, iar din punctul meu de vedere sunt acţiuni benefice pentru toată lumea. Una dintre teme a fost despre rolul şi impotranţa antrenoerilor în trecerea jucătorilor de la junioi la seniori. Au mai fost teme legate de alimentaţia sportivilor în perioada competiţională, dar şi de pregătirea fizică”, ne-a dezvăluit directorul CSS Zalău, Dorian Faur.
Tema legată de rolul şi importanţa antrenorilor, privind trecerea coerctă a juniorilor la seniori a fost prezentată chiar de Bogdan Tănase, fostul antrenor al Volei Municipal Zalău.
O altă temă a fost prezentată de Andreas Hniatiuc, unul dintre cei mai apreciaţi psihologi din România, acesta vorbind despre „Reabilitarea emoţională şi integrarea în plan social post COVID-19”.
Cât priveşte activitatea de la CSS Zalău, Dorian Faur ne-a informat că profesorii şi antrenorii sunt în concediu de odihnă începând din această săptămână, iar sportivii, în vacanţă până la mijlocul lunii iulie.
„Nu ştim încă, cu exactitate, data la care vom începe pregătirile şi nici felul în care va decurge pregătirea. Mi-aş dori să putem efectua o pregătire centralizată cu sportivii, ar fi cel mai benefic lucru pentru ei după această perioadă în care s-au pregătit fiecare cum au putut, individual. Depinde de mai mulţi factori acest lucru, dar cred că o astfel de pregătire i-ar ajuta cel mai mult pe sportivi. Dacă nu vom putea merge în pregătire centralizată, vom începe pe rând, în funcţie de data la care la care se vor relua competiţiile pe fiecare disciplină sportivă. Mai întâi, vom face pregătire în aer liber, iar apoi, dacă va fi permis, vom intra şi în sălile de antrenament”, a precizat directorul CSS Zalău.
Participa si familia Cota Dana?
cred ca participa Pura de la primarie . Asta mai nou se pricepe la toate sporturile .
Sunt asteptati si inculpatii Cota Dana si bietul Vasile ( mai mult nevinovat, saracul!). S-a cam stins flamura dosarului…oare ce se intampla? Ca de scapat n au cum ca legea nu prea prevede cu suspendare la asemenea infractiuni…Sa vedem!