Volei Municipal Zalău – CSU UV Timişoara 3 – 0 (25 – 14, 25 – 17, 25 – 15)
Volei Municipal Zalău şi-a trecut în cont miercuri seara a treia victorie de trei puncte din actualul sezon al Diviziei A1, din tot atâtea meciuri disputate. Campioana României a învins fără nicio emoţie, pe teren propriu, „lanterna roşie” a clasamentului, CSU Universitatea de Vest Timişoara, echipă nou-promovată în primul eşalon.
Începutul partidei a fost echilibrat, oaspeţii reuşind chiar să treacă la conducere de câteva ori în debutul actului întâi. Timişorenii au condus chiar şi la prima întrerupere tehnică, 8 – 7, fiind ultima „zvâcnire” a oaspeţilor.
Jucătorii echipei vizitatoare au comis destul de multe greşeli la serviciu, capitol la care Zalăul a stat mai bine, reuşind chiar şi trei aşi, prin Adamajtis, Dimitrov şi Bălean. 16 – 12 a fost scorul în favoarea campioanei la cel de-al doilea time-out tehnic, iar diferenţa din final a fost de 11 puncte, 25 – 14, Mihalcea închizând setul cu un atac pe centru.
Unul dintre cei mai buni jucători ai partidei a fost centrul Vlad Cuciureanu, care s-a remarcat şi în parţialul secund, câştigat de zălăuani cu 25 – 17, după 8 – 6 şi 16 – 10 la cele două întreruperi tehnice.
Victoria de trei puncte era doar o chestiune de timp pentru Volei Municipal, care şi-a creat repede un avans liniştitor şi în ultimul set. Diferenţa de la final a fost de zece puncte, după 8 – 5 şi 16 – 10 la cele două time-out-uri tehnice.
De menţionat faptul că Volei Municipal a jucat doar în primul set cu sextetul de bază.
„Am întâlnit o echipă foarte modestă şi era de aşteptat să obţinem o victorie de trei puncte. Mă bucur că am reuşit să dezvolt un joc bun atât eu, cât şi colegii mei, iar acum ne vom concentra la partida de duminică, cu Unirea Dej”, a declarat coordonatorul Filip Constantin.
„Este avantajos pentru noi că am întâlnit adversari facili în primele meciuri, fiindcă am avut timp să punem la punct relaţiile de joc. Scopul nostru este de a ne pregăti cât ma bine pentru meciul cu Steaua Bucureşti, care va fi practic primul examen dificil al nostru”, a afirmat antrenorul secund al Zalăului, Bogdan Nicolae.
„Nu ne făceam iluzii prea mari înaintea jocului de la Zalău. Scopul nostru este de a reuşi să jucăm cât mai bine de la meci la meci şi de a căpăta încredere pentru partidele care urmează, cu adversari de nivelul nostru. Am avut şi momente în care am jucat bine, dar diferenţa de valoare a fost evidentă”, a precizat, de cealaltă parte, Sorin Grădinaru, antrenorul timişorenilor.
După trei etape, echipa zălăuană se situează în fotoliul de lider, urmând ca în etapa viitoare să primească vizita Unirii Dej. Meciul este programat duminică, la ora 13:45, în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”.
Rezultatele complete din etapa a III-a: Steaua Bucureşti – Ştiinţa Explorări Baia Mare 3 – 0, CSM Bucureşti – CNE Baia Mare 3 – 0, Volei Municipal Zalău – CSU UV Timişoara 3 – 0, Unirea Dej – „U” Cluj 3 – 2, SCMU Craiova – Dinamo Bucureşti 3 – 1, Arcada Galaţi – Tricolorul Ploieşti 2 – 3.
Volei Municipal Zalău: Dobromir Dimitrov (1), Pawel Adamajtis (6), Răzvan Mihalcea (7), Vlad Cuciureanu (6), Leonardo Dal Bosco (6), Rareş Bălean (12) şi Adrian Feher – libero. Au mai evoluat: Filip Constantin (4), Mihai Tarţa (5), Mihai Gheorghiţă (3), Filip Stoilovic (7), Paul Şomoi şi Pylyp Harmash – libero. Antrenori: Marian Constantin (principal) şi Bogdan Nicolae (secund)
CSU UV Timişoara: Ionuţ Manda (1), Traian Gemănariu (9), Sorin Dragomir (3), Cristian Damian (3), Adrian Moica, Sergiu Călin şi Paul Camui – libero. Au mai evoluat: Robert Varlan (6), Răzvan Răcăşan, Reitmayer Hans-Erik şi Lucian Bădiceanu. Antrenor: Sorin Grădinaru.