Ultimul joc pe teren propriu dinaintea barajului pentru SCM Zalău s-a desfășurat vineri după-amiaza, în compania celor de la CSM Olimpia Satu Mare, ocupanta locului secund. Cum formația de la poalele Meseșului nu mai poate pierde prima poziție, jocul de vineri a fost doar o verificare înaintea barajului. Cele două echipe au terminat la egalitate, 1 – 1, înregistrându-se astfel a patra remiză din acest sezon între cele două formații.
Scorul l-au deschis oaspeții, în minutul 11, prin Chinde, sătmărenii profitând de faptul că antrenorul Lupuț a oferit șansa să joace din primul minut jucătorilor care au evoluat mai puțin în partidele anterioare. Până la pauză, tabela a rămas neschimbată, iar după revenirea de la cabine, zălăuanii și-au creat câteva ocazii. În minutul 60 a venit și golul, marcator fiind Raoul Cristea. În ultima jumătate de oră, ambele echipe și-au creat câteva ocazii bune de a trece în avantaj, dar fără rezultat pe tabelă.
În etapa viitoare, ultima a sezonului regulat, SCM Zalău va evolua pe terenul celor de la Crișul Sântandrei.
[…] profitând de faptul că antrenorul Lupuț a oferit șansa să… Articolul A patra remiză a sezonului între SCM Zalău și CSM Olimpia Satu Mare apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]