În urmă cu trei ani, conducerea clubului FC Zalău transfera doi jucători de culoare, pe nigerienii Benjamin Kuku şi Ibrahim Jamilu. Primul a avut o evoluţie remarcabilă aproape la fiecare meci, având şi un fizic impresionant, iar după un sezon s-a transferat la formaţia din Liga I, ASA Târgu Mureş. Pentru o perioadă de timp, fotbalistul de culoare a fost împrumutat la Academica Clinceni, în Liga a II-a, dar în această iarnă a revenit pe prima scenă a fotbalului românesc, la FC Botoşani, formaţie la care evoluează şi zălăuanii Gabriel Vaşvari şi Bogdan Unguruşan.
Ibrahim Jamilu nu a avut evoluţii la fel de bune, dar părea un jucător util pentru nivelul Ligii a III-a, astfel că a fost păstrat în lotul formaţiei FC Zalău. În luna octombrie a anului trecut, mijlocaşul s-a întors în Nigeria, pentru a-şi prelungi dreptul de şedere în România, intorcându-se la Zalău abia la finalul lunii trecute.
Oficialii clubului zălăuan susţin că, înainte ca jucătorul să se întoarcă la Zalău, ar fi purtat o discuţie telefonică cu Jamilu, anunţându-l pe jucător că antrenorul Constantin Olariu nu mai are nevoie de serviciile sale. Cu toate acestea, fotbalistul nigerian a decis să revină în oraşul de la poalele Meseşului, însă, foarte probabil, acesta va evolua doar în campionatul Ligii a IV-a. Trei echipe sunt interesate de serviciile lui Ibrahim Jamilu: CS Barcău Nuşfalău, Rapid Jibou şi Dumbrava Gîlgău.