„Cupa Meseşul”, eveniment ajuns în acest an la ediţia cu numărul 44, s-a desfăşurat în acest an în sala de sport a Liceului cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău. „Cupa Meseşul” este una dintre cele mai vechi competiţii de box din România, având chiar mai multe ediţii decât „Centura de Aur”, una dintre cele mai importante gale din boxul românesc, la care au participat pugilişti de talie mondială.
La gala de la Zalău au fost sportivi de la CSM Baia Mare, CSS Baia Mare, Crişul Oradea, CSM Cluj, Universitatea Cluj, CS Ring Box Târgu Mureş, CS Prodchim Gheorgheni, CS Torpedo Zărneşti, Altrom Slatina, CSM Piteşti, CSS Hunedoara, CSS Sighet, CS Rovinari, Dacia Orăştie, CSM Hunedoara şi CSM Zalău. Clubul zălăuan a fost reprezentat de 15 pugilişti, iar municipiul a fost reprezentat la acest eveniment şi de trei sportivi de la Box Club Meleg Zalău.
30 de meciuri s-au desfăşurat în cadrul galei de la Zalău, rezervată copiilor, cadeţilor juniorilor şi seniorilor. Evenimentul a cuprins şi un meci de fete, între o pugilistă de la Bistriţa şi una de la Zărneşti, sportiva din Bistriţa câştigând prin inferioritatea adversarului.
Dintre pugiliştii de la CSM Zalău, nouă s-au inpus în faţa adversarilor cu care au urcat în ring, aceştia fiind: Aciu Armand, Paul Muste, Marinel Zaharia, Bogdan Mierloi, Cătălin Popa, Adrian Turca, Darius Forai, Bogdan Mierloi şi Denis Stoica.
În cadrul galei au avut loc şi câteva meciuri demonstrative, iar la unul dintre ele a urcat în ring şi Claudiu Băican, fostul portar al echipei FC Zalău, care s-a reprofilat pe sporturi de contact în această toamnă, participând la începutul acestei luni şi la o gală de K1.
Gala de la Zalău a fost organizată de Clubul Sportiv Municipal Zalău, în parteneriat cu Federaţia Română de Box, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sălaj şi Primăria Zalău.