Faza finală a Cupei AJF Sălaj se va desfăşura la finalul acestei săptămâni, 12 echipe calificându-se în etapa a doua a competiţiei. Opt dintre formaţiile calificate în ultima fază provin din Liga a IV-a, iar patru activează în ultimul eşalon fotbalistic din judeţ.
La ediţia din acest an s-a înregistrat număr record de echipe, 26, cele 12 calificate în faza a doua fiind împărţite în trei grupe. La prima vedere, Grupa B pare a fi cea mai disputată, fiind compusă din echipe ce evoluează doar în Liga a IV-a, printre care şi campioana Unirea Mirşid. Favorita primei grupe este CS Barcău Nuşfalău, una dintre echipele pretendente la câştigarea campionatului în Liga a IV-a, în timp ce echipa cu cele mai mari şanse în Grupa C este Silvania Cehu Silvaniei.
Jocurile din faza grupelor sunt programate sâmbătă, în sălile de sport din Pericei şi Valcău. Câştigătoarele celor trei grupe, plus echipa de pe locul doi cu cel mai bun punctaj se vor califica în faza semifinală a competiţie, urmând ca învingătoarele să joace finala mare, iar învinsele, finala mică.
Semifinalele şi finalele sunt programate duminică, începând cu ora 10, în sala de sport a Liceului cu Program Sportiv „Avram Iancu” din Zalău.
Grupa A: Luceafărul Valcău, Cetate Buciumi, Rapid Zimbor şi Barcău Nuşfalău.
Grupa B: Olimpic Bocşa, Flacăra Halmăşd, CS Crasna şi Unirea Mirşid.
Grupa C: Silvania Cehu Silvaniei, Cetatea Almaşu, Sportul Şimleu şi AS Tihău.
Tombolă caritabilă
La faza a doua a Cupei AJF va fi organizată şi o tombol caritabilă, în vedere strângerii de fonduri pentru Tania, fiica arbitrului Mihai Ghdali, care suferă de o boală rară şi are nevoie de o intervenţie chirugicală. Tombola va fi organizată la iniţiativa conducerii Comisiei Judeţene de Arbitri, participanţii având şansa de a câştiga tricoul lui Nicuşor Stanciu de la meciul România – Polonia, o pereche de mânuşi de box cu autograful pugilistului Lucian Bute şi tricoul fotbalistului Sergiu Negruţ din vremea când evolua la CFR Cluj, cu aufografele tuturor jucătorilor.