Auzisem de Gelu Păcurar că este un zălăuan implicat în nenumărate proiecte de voluntariat, că a vizitat zeci de state ale lumii, a fost voluntar inclusiv pentru copiii săraci din Columbia. Știam că s-a mutat cu familia în Italia pe vremea când avea doar opt ani, dar s-a întors, iar proiectele sale de voluntariat au prins rădăcini și s-au dezvoltat. Războiul din Ucraina nu l-a lăsat în pace și Gelu s-a implicat activ într-un proiect menit să sprijine transportul a sute de refugiați, iar acțiunea continuă.
Gelu Păcurar a absolvit liceul în Italia și în anul 2014 a revenit în România, la Cluj Napoca, pentru a studia la facultate. A urmat cursurile Facultății de Limbi Moderne Aplicate, la început a fost fotograf, iar apoi s-a specializat în marketing. M-am auzit cu Gelu la telefon. Tocmai ce ajunsese la Cluj. Mi-a promis că stăm de vorbă de îndată ce își pune lucrurile în ordine. Așa s-a și întâmplat. Povestea tânărului zălăuan este una care merită spusă. Gelu are 27 de ani, este originar din Zalău și în prezent locuiește și activează în Cluj Napoca. În prezent, Gelu este marketing-manager pentru compania Geniuswork.ro, o platformă proaspăt înființată, și împreună cu proprietarul companiei, italianul Flavio Lega, a decis să pună bazele unei colaborări cu mai multe familii din Milano, acestea fiind reprezentate de tânărul Matteo Altieri, CEO și fondator House of Talent România, totul pentru sprijinirea cât mai multor refugiați.
Dorința de a ajuta
„Totul a început de la dorința de a ajuta în mod activ refugiații din Ucraina. Am simțit că doar o simplă donație nu este de ajuns pentru a înțelege cu adevărat tragedia prin care trece poporul ucrainean. Astfel a început un parteneriat între platforma de e-commerce Geniuswork.ro, proaspăt înființată în Cluj Napoca, și unele familii din Milano reprezentate de Matteo Altieri, un tânăr de 25 de ani, fondator și CEO al companiei House of Talent. Folosind zece autobuze, am transportat în siguranță aproximativ 500 de refugiați cu ajutorul a 50 de voluntari, 150 de persoane au fost aduse direct din Storozhynets, un sat ce a devenit refugiu la doar 40 de km de granița Siret. Restul de 350 de persoane s-au alăturat nouă de la alte centre de refugiați din Iași, Suceava și Cluj-Napoca. O parte din acestea au fost aduse direct de unitățile de pompieri de la vamă, cărora le mulțumim încă o dată pentru disponibilitate și pentru empatia pe care au demonstrat-o în această perioadă extrem de dificilă. Misiunea nu a fost ușoară, cozile la vama au fost interminabile, logistic și organizațional s-au întâmpinat multe dificultăți, dar nimic nu se poate compara cu durerea în suflet provocată de ce am văzut în lacrimile și chipurile acestor oameni. Momentul cel mai dureros și greu din toată misiunea a fost când la urcarea în autobuze din satul Storozhynets, femei și copii urcau în autobuz, bărbații, tăticii și bunicii rămâneau să își apere pământul și făceau cu mâna celor din autobuz încercând să-și ascundă lacrimile și durerea. După cele trei zile pe care le-am petrecut între Ucraina și vama Siret, putem spune fericiți că ne-am îndeplinit Misiunea, dar nu și Obiectivul. Acesta fiind să sensibilizam cât mai multe persoane și companii pentru a ajuta și ei cât de mult se poate. De asemenea, este un mod prin care transmitem că suntem în continuare dispuși să colaborăm și cu alte misiuni umanitare”, a declarat Gelu Păcurar pentru Magazin Sălăjean.
Alimente și medicamente
Proiectul de voluntariat în care este implicat zălăuanul vizează și acordarea de sprijin sub formă de alimente și medicamente pentru refugiații din Ucraina. Potrivit lui Gelu, cantități semnificative de alimente neperisabile și medicamente au ajuns deja la persoane aflate în calea războiului.
Adrian Lungu
[…] Auzisem de Gelu Păcurar că este un zălăuan implicat în nenumărate proiecte de voluntariat, că a vizitat zeci de state ale lumii, a fost voluntar inclusiv pentru copii săraci din Columbia. Știam că s-a mutat cu familia în Italia pe vremea când avea doar opt ani, dar s-a întors, iar proiectele sale de voluntariat au prins rădăcini și s-au dezvoltat. Războiul din Ucraina nu l-a lăsat în pace și Gelu s-a implicat activ într-un proiect menit să sprijine transportul a sute de refugiați, » Mai multe detalii […]