Zălăuanii certaţi cu bunul simţ au fost depistaţi şi amendaţi

Campaniile din presa sălăjeană nu au rămas fără ecou

Presa sălăjeană a lansat de multe ori semnale de alarmă cu privire la modul în care unii cetăţeni din municipiul Zalău înţeleg să arunce sau să depoziteze resturile menajere ori ambalajele reciclabile. Cotidianul nostru a publicat în nenumărate rânduri fotografii de la „locul faptei”, precum şi materiale cu exemple care se repetau zilnic în multe din cartierele Zalăului. Consiliul Local a demarat prin Poliţia Locală Zalău, o campanie de depistare şi sancţionare a acestor cetăţeni, campanie care deşi nu a reuşit (nici n-ar fi avut cum) să pună definitiv punct acestui obicei al unora, s-a soldat cu avertismente şi amenzi în rândul unor exemplare care compun această categorie de cetăţeni certaţi cu civilizaţia. Astfel, pe tot parcursul lunii septembrie, poliţiştii locali au desfăşurat acţiuni privind identificarea şi sancţionarea persoanelor care răscolesc în containere, a celor care depozitează gunoi menajer lângă punctele gospodăreşti, precum şi a celori care aruncă gunoiul menajer pe domeniul public sau în coşurile stradale.

Necivilizaţii de pe „Gheorghe Doja” au fost depistaţi

În urma controalelor sau acţiunilor de supraveghere a unor zone din municipiul Zalău, au fost aplicate 115 sancţiuni contravenţionale persoanelor care au răscolit în containere în vederea recuperării de bunuri alimentare, obiecte, haine, metale (64 cu amendă şi 51 cu avertisment), iar în 74 cazuri acestea, pentru a nu fi sancţionate contravenţional, au ales să cureţe mizeria rezultată în urma acestor ”activităţişi au fost îndrumate către domicilii (unde a fost cazul) sau localităţile unde îşi au domiciliul. Au fost avertizaţi şi administratori sau angajaţi ai unor societăţi comerciale, în legătură cu modul de depozitare al ambalajelor sau a resturilor provenite din activitatea acestora. Au fost identificate opt persoane care au depozitat pungile cu gunoi menajer în coşurile stradale din cartierele de locuinţe, în acest sens au fost aplicate opt sancţiuni contravenţionale (4 cu amendă şi 4 cu avertisment scris), în următoarele zone: Aleea Ritmului-2, str. Avram Iancu; str. Pictor Ioan Sima, str. Gheorghe Doja-2 (una din zonele cele mai afectate de acest „fenomen”), zona Galeriile Meseş, bl. G164. Două persoane au fost sancţionate pentru că nu au depozitat pungile cu gunoi menajer în pubele de la punctele gospodăreşti, ci lângă acestea sau pe domeniul public. Au fost întocmite cinci procese verbale în cazul unor persoane care, prin modul în care şi-au parcat autovehiculele au blocat accesul la punctele gospodăreşti sau au îngreunat buna desfăşurare a activităţii celor de la compania de salubrizare.Tot în sensul menţinerii curăţeniei au fost identificate şi sancţionate 38 persoane (14 cu amendă şi 24 cu avertisment), care au aruncat coji de seminţe, resturi de ţigarete şi ambalaje pe domeniul public, fiind sancţionate contravenţional, sau în unele cazuri puse să facă curăţenie sau să măture locul în care au lăsat mizerie.

Acţiuni comune Poliţia Locală – Ave Ecoserv

Acţiunile de identificare şi sancţionare a celor care nu înţeleg să respecte minimele reguli pe care un trai civilizat le presupune, vor continua, astfel, Consiliul Local împreună cu societatea Ave Ecoserv vor desfăşura în continuare acţiuni în cartiere, în parcul central, în centrul municipiului sau în zonele aflate în jurul blocurilor d elocuinţe, şcoli sau sedii de firme.

În ultimele zile, cu ocazia verificărilor efectuate în teren, s-a constatat o îmbunătăţire a situaţiei privind starea de curăţenie din jurul punctelor gospodăreşti, anunţă Poliţia Locală.

Cetăţenii municipiului sunt rugaţi să păstreze curăţenia oraşului, să nu arunce pungile cu gunoi menajer lângă punctele gospodăreşti sau în coşurile stradale, sau să nu săvârşească alte fapte care să contravină normelor de convieţuire socială pe acestă linie, cuantumul amezilor fiind între 200 şi 500 lei, conform HCL 170/2007. Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor, în cazul în care sunt sesizate încălcarea unor norme de convieţuire socială sau săvârşirea unor fapte contravenţionale, dispeceratul Poliţiei Locale poate fi apelat în permanenţă, 24 de ore din 24. Datele statistice ne-au fost furnizate de Biroul de presă al Poliţiei Locale din cadrul primăriei municipiului Zalău.

 

Leave a Comment