Vrei o carieră în Poliție? IPJ Sălaj organizează concursuri în 12 posturi rurale

Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj organizează o serie de concursuri în vederea ocupării a douăsprezece funcții de șef de post în mai multe subunități de Poliție rurală din județ. Astfel, până în data de 11 iunie, cei care doresc să participe la examen pot opta pentru unul din posturile de poliție din Sînmihaiu Almașului, Poiana Blenchii, Creaca, Șimișna, Fildu de Jos, Crișeni, Cizer, Horoatu Crasnei și Bobota. Pentru comunele Pericei, Carastelec și Coșeiu, înscrierile s-au încheiat la începutul acestei săptămâni, urmând ca examenul să aibă loc în 21 iunie. Concurența nu este foarte mare pentru aceste trei posturi, doar cinci candidați îndeplinind, în final, condițiile de înscriere la examen. Pentru celelalte comune, înscrieri se mai pot face până luni, 11 iunie, examenele urmând să aibă loc în 26 și 27 iunie, conform site-ului oficial al IPJ Sălaj. Pentru a putea participa la acest concurs, candidatul trebuie să îndeplinească o serie de condiții obligatorii: să îndeplinească cerinţele specifice din fişa postului: să aibă minim gradul profesional minim agent de poliţie; să fie absolvenţi de studii medii cu diplomă de bacalaureat; să deţină/să îndeplinească condiţiile pentru obţinerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, clasa de secretizare „secret de seviciu”; să deţină/să obţină aviz pentru numirea în structurile poliţiei judiciare să deţină/să obţină calitatea de poliţist rutier; să deţină permis de conducere, categoria ”B”. Să aibă următoarea pregătire de bază: studii medii, cu diplomă de bacalaureat să aibă doi ani vechime în Ministerul Afacerilor Interne să aibă doi ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei; să aibă doi ani vechime în specialitatea structurii pentru care se organizează concurs/examen; să fie declarat «apt medical» şi «apt» la evaluarea psihologică organizată în acest scop; să nu fie cercetat disciplinar, să nu se afle sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau faţă de acesta nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală; să fi obţinut calificativul de cel puţin «bine» la ultimele două evaluări anuale de serviciu; să nu se afle în perioada de tutelă profesională.

 

 

 

 

Leave a Comment