La 53 de ani, Victoria a alergat 53 de kilometri și a ieșit victorioasă. Alergarea o menține în formă, e sănătoasă, zâmbește și spune că se simte mai bine ca la 23 de ani. Acum are 54 de ani, iar în timpul liber aleargă. Victoria este un exemplu ce trebuie urmat.
Alerg de prin 2016, dar am auzit de ea abia acum un an sau doi. Cipri, un prieten alături de care alerg uneori prin pădure, mi-a povestit despre ea. O văzusem și eu. Alergam în pantă, iar o tânără m-a depășit. M-am enervat, cum e posibil, cine e tipa aia, sigur e o sportivă de performanță, o elevă. Ce să vezi, nu era elevă și nici sportivă de performanță. Era Victoria Mureșan, o sălăjeancă simplă, mamă de doctoriță, pasionată de sport. Este consilier în cadrul Tribunalului Sălaj, iar în timpul liber face mișcare, aleargă mult alături de spartani, de cei care alcătuiesc Spartan Training Group Zalău, echipă coordonată de Cosmin Pașca, un nebun frumos, un om dedicat sportului. Am văzut că Victoria aleargă și în competiții naționale și internaționale, în probe cu obstacole. A câștigat mai multe concursuri și nu are de gând să se oprească. I-am solicitat un interviu. A trecut câteva luni și abia acum ne-am întâlnit. Nu își arată vârsta, e energică, zâmbește, radiază.
Am întrebat-o cum stă cu sănătatea. A râs și mi-a spus că rezultatele analizelor sunt foarte bune, are inimă sănătoasă, nu are probleme cu încheieturile, e bucuroasă, pasionată și serioasă în munca pe care o desfășoară zi de zi și îndrăgostită de ceea ce face în timpul liber. A ținut să-mi spună că secretul reușitelor sale este echipa din care face parte. I-a mulțumit în mod special lui Cosmin Pașca, cel pe care îl cunosc și eu. Omul ăsta te pregătește, te ajută să înțelegi că disciplina este esențială dacă vrei cu adevărat rezultate și că totul ține de minte, că poți reuși cu adevărat dacă mintea ta este puternică și limpede.
Secretul reușitei?
Voiam să aflu ce mănâncă un om care arată foarte bine la aproape 55 de ani și aleargă de două-trei ori pe săptămână pe distanțe mari. Victoria mi-a explicat că nu urmează un regim alimentar strict. Mănâncă foarte puțină pâine. Preferă salatele și fructele. Mănâncă multe legume și fructe, îi plac nucile, dar și prăjiturile pe care chiar ea le gătește. Îi servește și pe ceilalți alergători atunci când sunt în drum spre competiții. E o echipă frumoasă, cu oameni ambițioși. A alergat pe distanțe mari, iar anul trecut a parcurs în alergare 53 de kilometri. A fost ziua de naștere a lui Cosmin Pașca. Spartanii l-au sărbătorit prin alergare, iar l-a final s-au bucurat împreună. Pentru Victoria, alergarea înseamnă viață, fericire, energia de care are nevoie în fiecare zi. A, era să uit un amănunt important. De două ori pe săptămână, dimineața, la ora cinci, aleargă alături de spartani pe distanțe ce pot ajunge și la 15 kilometri. La ora șase se încheie alergarea, spartanii se duc acasă, iar apoi la serviciu, fiecare cu drumul lui. Să nu uităm că azi e marcată Ziua Națională a Inimii, iar în Sălaj, afecțiunile inimii au ajuns principala cauză de deces. Sedentarismul, obezitatea, fumatul, consumul excesiv de alcool, stresul, alimentația proastă și în cantități mari, toate acestea îmbolnăvesc inima. Ce este de făcut? Nu sunt eu în măsură să vă spun, dar tocmai v-am dat un exemplu. Victoria e victorioasă!
[…] La 53 de ani, Victoria a alergat 53 de kilometri și a ieșit victorioasă. Alergarea o menține în formă, e sănătoasă, zâmbește și spune că se simte mai bine ca la 23 de ani. Acum are 54 de ani, iar în timpul liber aleargă. Victoria este un exemplu ce trebuie urmat. Alerg de prin 2016, dar am auzit de ea abia acum un an sau doi. Cipri, un prieten alături de care alerg uneori prin pădure, mi-a povestit despre ea. O văzusem și eu. Alergam în pantă, iar o tânără… Citeste mai mult […]