Victoria, o sălăjeancă de poveste

Are 76 de ani, poartă năframă, este singură de peste 30 de ani și tot singură își îngrijește gospodăria, crește animale, are grădină și spune că este fericită. În fiecare zi se trezește între orele 5 și 6, iar seara se pune în pat târziu, după ce a hrănit animalele și s-a asigurat că gospodăria este în bună regulă. Săptămânal vine la piața din Ileanda cu produse lactate. Câștigă un bănuț în plus. Are pensie mică, iar prin muncă reușește să mai adune niște bănuți.

Pe tanti Victoria Both am întâlnit-o prima oară anul trecut. Am intrat în piața din Ileanda și era acolo, vindea la o masă. Am discutat, am râs împreună și i-am promis că mă întorc. A trecut aproape un an și iată că am ajuns din nou la Ileanda.  Am intrat în piață pe la 9 dimineața. Era forfotă mare, marfă multă și oameni veniți să cumpere legume, fructe, să pună conserve pe iarnă. În toată această agitație am zărit un chip de femeie, un chip acoperit pe jumătate de o mască sanitară. Pe mâini purta mănuși de cauciuc, avea o ținută impecabilă, curată, ordonată și inspira blândețe, siguranță, dar și gândul serilor de toamnă din satul sălăjean. M-am apropiat. Era ea, tanti Victoria. Mi-a zâmbit și m-a salutat. A venit din nou la piață. A adus brânză din lapte de vacă, ouă, smântână și ce mai are dânsa prin gospodărie. O întreb de sănătate, dar nu se plânge. Îmi spune că munca o ține în putere și nu îi este frică de nimic, poate doar de singurătate.

„Lumea asta îi tare sensibilă, prea mult se plânge”

„Eu îs Victoria Both din Luminișu, comuna Ileanda, și vin la piață cu ce vedeți aici, pe masă. Aduc brânză, smântână și ouă proaspete. Am găini, am porci, am vacă. Am gospodărie și cresc animale. Nu mă plâng. Sunt singură de peste 30 de ani. Mă trezesc la 5-6 dimineața și mă culc seara, târziu, după ce găt cu animalele. De ce să mă tot plâng? Am mâini, am picioare, văd, aud, pot lucra, de ce să stau? Am pensie mică și mai câștig un bănuț cinstit. Vin la piață. Îi păcat că lumea asta îi tare sensibilă, prea mult se plânge”, îmi spune tanti Victoria.

„Cu munca am crescut, cu munca trăim și cu munca murim”

„Cu munca am crescut, cu munca trăim și cu munca murim. Nu poate fi altfel. Asta nu înțeleg mulți tineri din ziua de azi. Nu poți avea dacă nu muncești. Eu muncesc zi de zi. Văcuța din grajd nu știe că e Crăciun, că e duminică sau luni. La animal îi trebuie de mâncare, pentru animal trebuie să muncești. Și muncesc, uite-mă, sunt aici și sunt bine”, mi-a mai spus tanti Victoria. Femeia mi-a arătat produsele sale, brânza e albă ca laptele, smântâna e proaspătă, iar ouăle sunt de la găinile sale pe care le crește în ogradă. „Io port și mască și mănuși. Așa mi-au spus și așa fac. Nu mă deranjează masca. Trebuie să scăpăm de boala asta, să ne fie bine la tăți”, a încheiat tanti Victoria. Tanti Victoria e tare bucuroasă. A venit la piață exact în ziua în care fiul său, un artist plastic, a expus la un eveniment organizat de Grupul de Acțiune Locală „GAL Valea Someșului”. E mândră de fiul său. Crede că lumea ar fi mult mai bună dacă oamenii s-ar înțelege și dacă fiecare om și-ar vedea de treaba lui. I-am mulțumit femeii pentru că a stat de vorbă cu mine. Am ieșit din piață. M-am încărcat din nou cu energia unui om bun. Da, Sălajul are oameni buni, simpli, dar nu îi putem vedea din fața calculatorului. Ei trebuie căutați și promovați!