Vă propun un exercițiu practic. Vă rog să închideți ochii. E negru, nu? Nu vedeți nimic, nu? Ce spuneți dacă, din acest moment, vederea voastră ar pleca, s-ar duce pentru totdeauna? Ei bine, în Sălaj sunt mulți oameni care nu văd deloc, iar alții se confruntă cu deficiențe de vedere. Astăzi este marcată în întreaga lume Ziua Internațională a Nevăzătorilor sau Ziua Bastonului Alb. Este o zi importantă, o zi în care trebuie să ne amintim că sunt oameni care nu văd nimic sau văd foarte slab, oameni pentru care lumea arată altfel, copii, femei, bărbați care s-au născut fără vedere. Ei trăiesc, unii suferă, alții râd, iar asta în timp ce noi, ceilalți, vedem, ne bucurăm de lumina zilei, de frumusețea cerului senin.
Îmi sună telefonul. Răspund, aud o voce caldă, de o sensibilitate aparte. Este Adela Tirizică, președinta Filialei Sălaj a Asociației Nevăzătorilor. Extrem de politicoasă, Adela mă invită la sediul asociației pentru a vorbi despre această zi, despre nevăzători, despre poveștile celor pentru care vederea este un vis ce nu va deveni realitate niciodată. Accept invitația. Urma să ne vedem la ora 14,00, la sediul asociației. Mă pregătesc să ies din casă, dar îmi sună din nou telefonul. Aflu că a murit un om pe care îl respectam, un om pe care îl cunoșteam de două decenii. Tresar. Voiam să aflu ce s-a întâmplat. Timpul trece. Eu sunt obsedat de punctualitate, dar constat rapid că nu mă pot ține de cuvânt, că nu ajung la ora stabilită. O sun pe Adela Tirizică. Îmi spune să mă liniștesc, că este timp, că ne putem vedea și mai târziu. Am ajuns mai târziu. La sediul asociației simt o căldură aparte. Intru, sunt invitat să mă fac comod. Adela Tirizică îmi face cunoștință cu doi domni. Îi privesc și le întind mâna. Degeaba. Mâinile lor rămân nemișcate, iar privirea lor era ațintită în altă parte. Tremur, nu vreau să greșesc cu ceva. Domnii se prezintă. Îmi dau seama că au deficiențe de vedere, că vederea lor este slabă, mult prea slabă. Mă așez și începem să vorbim.
Lumea lor, o altă lume
„Vrem să le urăm tuturor membrilor Asociației Nevăzătorilor din Sălaj un sincer și călduros <La mulți ani!>. Sărbătorim pe data de 15 octombrie Ziua Bastonului Alb și Ziua Internațională a Nevăzătorilor. Din anul 2019 suntem Asociația Nevăzătorilor din Sălaj, avem sute de membri, iar numărul lor crește. Pentru mulți, găsirea unui loc de muncă este foarte dificilă. Noi, asociația, am încercat prin înființarea unei unități protejate, a unui cabinet de masaj, să-I ajutăm. Avem mai ales maseuri cu mulți ani de școală, oameni care nu aveau un loc de muncă. În cadrul cabinetului nostru lucrează maseuri nevăzători și în acest fel am încercat să găsim o soluție la problema delicată a unui loc de muncă”, mi-a spus Adela Tirizică.
Școlile pentru nevăzători?
Reprezentanții Asociației Nevăzătorilor din Sălaj au explicat că asemenea unități de învățământ mai există în România. „Eu am urmat o asemenea școală de nevăzători, pe cea din Cluj, eu fiind o persoană cu deficiențe de vedere. Am o deosebită apreciere pentru asemenea școli. Este dificil pentru un copil nevăzător să se desprindă de familie și să urmeze cursurile unei astfel de școli, dar este de mare folos în viitor. Aici, elevul învață cum să se descurce după posibilitățile lui, în funcție de problemele sale de vedere. Acei copii care s-au dus la școlile speciale au învățat să se descurce singuri, să devină independenți, să devină autonomi. Reușesc să se descurce mult mai bine în viața profesională, în cea personală, în orientarea pe stradă, acasă sau în alt loc. Acești oameni reușesc să devină extrem de curajoși”, a adăugat Adela Tirizică.
Auzul, punctul forte al nevăzătorilor
„De obicei, auzul nevăzătorilor este mult mai bine dezvoltat, simțul tactil este bine conturat, suntem obișnuiți să ne concentrăm foarte bine, ne exersăm memoria extrem de bine, iar tehnologia modernă ne oferă acum posibilitatea de a folosi și noi telefoanele mobile de ultimă generație, telefoane pe care sunt déjà instalate aplicații special concepute și de mare folos pentru noi, cei nevăzători sau cu deficiențe de vedere. Este foarte important ca noi să fim foarte uniți, să ne vedem în cadrul asociației, să ne sprijinim, să găsim împreună soluții la problemele cu care ne confruntăm”, a încheiat Adela Tirizică.
Povestea bastonului alb
La aceeași masă stă Claudiu Pop. Mulți îl cunoașteți. Este un om cu deficiențe de vedere. Ani de zile a fost preparator fizic pentru voleibaliști de talie internațională, a studiat jurnalismul, este om de radio și maseur profesionist. A fost preparator fizic pentru fosta echipă de volei Elcond Zalău. În spatele mâinilor sale puternice stau ani de muncă. Are o voce plăcută și începe să-mi povestească despre bastonul alb, simbolul persoanelor nevăzătoare. Îl ascult cu admirație. „Această zi este numită și Ziua Bastonului Alb. Bastonul este folosit de sute de ani de către persoanele nevăzătoare. Dar, la începutul anilor 20’, după ce s-a dezvoltat mai ales traficul în mediul urban, în perioada interbelică, atunci când mulți oameni au ajuns cu deficiențe de vedere în urma războiului, și-au dat seama că le era foarte greu să se descurce în aglomerație, în trafic. Bastonul ce era folosit putea fi foarte ușor confundat cu un baston clasic, de mers. Atunci, în anul 1921, un om și-a vopsit bastonul în alb tocmai pentru a putea fi evidențiat, iar trecătorii să știe că este vorba despre un nevăzător. Acest obiect a devenit simbolul nevăzătorilor”, mi-a explicat Claudiu Pop. Discuțiile au durat mai bine de o oră. Am ieșit, eram grăbit. Am plecat cu o lecție de viață, cu o lecție despre curajul de a trăi, de a persevera chiar și într-o lume întunecoasă, poate chiar în întuneric.
