Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale scoate la concurs, în această perioadă, mai multe posturi de directori executivi pentru instituţiile aflate în subordine. Și la Direcția Județeană pentru Agricultură Sălaj a fost scoasă la concurs funcția de director executiv. Valentin Duca, actualul director, ocupă temporar acest post din vara anului 2013, când a fost numit în locul pedelistului Ioan Bujiță, cel care a demisionat invocând motive de sănătate.
Candidatul ideal pentru ocuparea acestui post vacant trebuie să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă şi experienţă în domeniu de cel puţin trei ani. Concursul se va organiza pe data de 31 martie, ora 10:00, la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP) şi va consta într-o probă scrisă.
Contactat telefonic, Valentin Duca anunță că va participa la acest concurs. ”Îmi voi depune dosarul de înscriere la acest concurs. Până în momentul de față nu știu dacă vor fi și alți candidați pe acest post”, ne-a declarat directorul Agriculturii sălăjene. Duca a fost susținut politic de către Partidul Social Democrat pentru a ocupa această funcție, iar în zilele următoare va avea o întâlnire cu președintele PSD Sălaj, Tiberiu Marc, pentru a cere reconfirmarea sprijnului.
Functionar public de conducere cu SPRIJIN POLITIC!!! afirmat public de acest domn in gura mare…….tara asta se duce la dracu cu astfel de oameni.